Amintirea unei priviri

wild flowersIeri am întalnit cea mai frumoasa privire. Nu era privirea unui om bogat, nici a unui vanzator, poet sau student. In limpezimea acelei priviri, mi-am dat seama cu adevarat de minunatia sufletului omenesc, de tainele ce se gasesc in el, de iubirea ce poate fi cuprinsa intr-un om. In acea privire am vazut importanta increderii in viata, in iubire, in Dumnezeu ; nu am vazut resemnarea in fata unei vieti nemiloase, ci am vazut pacea si bucuria de a trai fiecare secunda. Nu era una dintre zecile de priviri goale pe care le intalnesc zilnic in cale si din care lipseste luceafarul bucuriei, ci am intalnit o privire care mi-a strabatut fiinta, devenind nemuritoare pentru mine. Era privirea unui om frumos in simplitatea sa, dar complex in spiritualitate.

Cand mi-a intins micul buchet de flori, culese chiar de mana sa, m-a cuprins un sentiment placut, facandu-ma sa uit de problemele care ma incercau. In timp ce luam buchetul i-am atins, din greseala, mana…era mana unui om muncitor, iar aceasta o facea speciala. I-am multumit si mi-a zambit, dar ochii… ochii parca nu erau lumesti; aveam impresia ca, din spatele acelei priviri, ma priveste altcineva, ma priveste insusi Dumnezeu. Am tresarit usor. M-am ridicat, am vrut sa plec, sa ma pierd printre multime; privirea aceea era prea curata, iar eu nu eram obisnuita cu o asemenea privire, dar cuvintele sale m-au oprit. “Sa nu uiti de Dumnezeu!„

[Mihaela Gligan]

Cititi integral un mesaj de-o sensibilitate si profunzime aparte aici 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: