„Lumini in Cetate” in Anul Brancoveanu (I)

Elena Murariu1De peste timp, la fiecare data de 15 august (cu comemorare in 16 august), Sf.Constantin Brancoveanu isi pleaca din nou capul sub iatagan, pentru a ridica, impreuna cu fiii sai, in demnitate si vesnicie poporul roman.  Pe care si l-a asumat cu bunele si mai putin bunele lui. Pentru totdeauna!  

Intr-o perioada de accentuata confuzie a valorilor – daca nu cumva chiar de “rasturnare” a lor, anul curent (2014) a fost declarat “Anul Brancoveanu” prin aprobarea unei hotarari de guvern, la propunerea Ministerului Culturii. Contextul este reprezentat de implinirea a 300 de ani de la martiriul domnitorului Tarii Romanesti si al tuturor descendentilor pe linie masculina (Constantin, Stefan, Radu, Matei)– inclusiv a unui sfetnic si ginere al domnului (Ianache), la Istanbul. Pretextul: refuzul renuntarii la credinta ortodoxa. Buni cunoscatori ai profilului uman si al identificarii Sf.Constantin Brancoveanu cu valorile crestinismului, ale neamului pe care l-a reprezentat cu maxima demnitate in cea mai cutremuratoare incercare a vietii si destinului prin jertfa totala, fara o clipa de ezitare, otomanii i-au pretins domnitorului imposibilul.

Poate ca noi insine – si chiar contemporanii momentului, i-am fi inteles lui Constantin Brancoveanu, nu doar vreo ezitare, ci insasi abdicarea de la sistemul de valori pe care il “promovase” pana la o asemenea cumpana. Poate.. Dincolo, insa, de imagine, ajunsese sa se identifice cu el. Alegand viata, n-ar fi putut sa-si mai priveasca in ochi copiii, sotia, prietenii, neamul. Ar fi murit in sine insusi. Era constient ca aceasta moarte ar fi fost si cea a descendentilor lui, dupa cum si a neamului pe care l-a reprezentat la nivel inalt. Foarte inalt!

Cine ar mai face astazi un asemenea sacrificiu? Cine mai face astazi vreun sacrificiu pentru Valori, pentru idealuri? Sau cate din momentele de gratie din istoria romanilor am retinut si actualizam, fie si la modul formal: in manualele de istorie?

De ce, oare, ne creeaza disconfort?! De ce copiii trebuie crescuti in spiritul pseudo-eroilor, Barbie sau Spiderman, in timp ce Eroii ii regasim cu precadere.. in calendare?! Cum se face ca, suntem parca mai mult decat oricand o intruchipare a “verdictului” lui O.Paler: “Prestigiul de care se bucura banul, a facut din idealuri ceva desuet”?!

Anul Brancoveanu a fost marcat printr-o serie de manifestari.

Cu ce am ramas/ramanem din ele sau ce am inteles din exemplul unui Om si Barbat? Sigur, par vorbe goale, care nu ne mai spun mare lucru, in conditiile in care credinta, atasamentul fata de valorile traditionale, sentimentul de dragoste de tara sau chiar identitatea de gen sunt rizibile.

Analizand actiunile care si-au asociat “atributul Brancovenesc”, cu ochi de comunicatori sociali, am retinut cateva detalii, un fel de in loc de concluzie:

  • drama omului si domnitorului a fost declansata pe fondul TRADARII; care, ca intotdeauna, este legata in chip – teribil de acceptat!, de catre CEI MAI apropiati;

 

  • “lumea buna” a acelor timpuri a asistat, chiar daca cutremurata, totusi, A  ASISTAT pasiv la o executie publica, pe care niciun motiv, in niciun timp, nu o putea “justifica”;

 

  • in ciuda eforturilor de a anula “Brancovenescul” din viata, istorie si nu numai, iata ca, dupa 300 de ani, constiinta publica romaneasca, reactiveaza un model uman; valoarea umana adevarata, Valoarea in sine, nu pot fi anulate de nimic. Nici chiar de trecerea timpului.

 

  • sub coplesitoarea personalitate a domnitorului, sub socanta reamintire a martiriului masculin, modelele de viata si constiinta pe linie feminina din familia Brancovenilor, sunt oarecum “palide”. E bine, parca, sa nu uitam de ele. De sfasietoarea scena in care sotia si mama traieste, nu doar momentul in sine (in chiar ziua in care ea trebuia sa-si sarbatoreasca ziua onomastica, iar sotul ei pe cea de nastere), ci si ceea ce i-a urmat, in conditiile in care represaliile otomane si, cu atat mai grav, cele din “familia largita” a Brancovenilor nu au incetat. Doamnele Brancovenilor au fost pe masura barbatilor familiei. Cele mai cunoscute “figuri” raman Doamna Marica (sau Maria), sotia lui Constantin Brancoveanu si Domnita Balasa, una din fiice. Alaturi de ele: Stanca, Maria, Ilinca, Safta, Ancuta, Smaranda.

 

Demnitatea, constiinta, stoicismul nu au si nu trebuie sa aiba gen. Cred ca putem intelege mai simplu diferenta intre militantismul feminist si firescul uman al indeplinirii unei misiuni nobile: aceea de a nu cadea din conditia de Om. De “a nu te dezintegra” sub incercarile vietii. Si ce te poate, oare, ajuta sa ramai drept si Om?!

In loc de raspuns, un citat din minunata carte “Doamna Maria Brancoveanu. Tainica biruinta a lacrimilor” (Ed.Sophia): “In vremea intemnitarii din Stambul si mai apoi in vremea exilului din Kutahia, in sufletul Doamnei Maria s-au perindat multe aduceri-aminteale celor dragi si nenumarate lacrimi i-au sfintit chipul. Albita in cuptorul noianului de tanguiri si suspine, dragostea Doamnei Maria pentru cei martirizati i-a invesmantat sufletul cu o tainica straluminare: rugaciunile sotului si ale fiilor sai erau ca un acoperamant asupra celor ramasi in viata din neamul lor, iar ajutorul si mangaierea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu se faceau simtite in toata vremea.”

 

  • modul in care Brancovenii si-au crescut si format copiii. Astazi, cand educarea si formarea par mai complexe – mai complicate chiar, decat oricand pana acum, intoarcerea in timp la stilul brancovenesc e in sine un “indrumar de viata”, de educatie. Copiii Brancovenilor sunt “cartile de vizita” ale parintilor. Familia Brancoveanu nu a avut copii; familia Brancoveanu a format Oameni. Descendentilor Brancoveni, situatia deosebita in care s-au nascut: familie domneasca, starea materiala remarcabila, NU LE-AU LUAT MINTILE. Raman Oameni, Caractere, Constiinte (a se vedea cateva dintre cuvantarile – “panegiricele” lor, si faptele consemnate intre alte documente, si in cartea citata anterior).

 

  • viziunea Sf.Constantin Brancoveanu, prilej de reflectie pentru “inaltii demnitari” ai vremurilor noastre si nu numai: intelegerea rolului si sutinerea educatiei, culturii; diplomatia in politica externa, in care domnitorul NU UITA O CLIPA de interesele propriei tari; legatura stransa cu provinciile romanesti “surori”; administrarea resurselor tarii intr-o perioada ce s-a dovedit intre cele mai prospere; investitia in repere de identitate (biserici, asezaminte de invatamant), in tiparituri cu continut adevarat (nu maculatura).. O multitudine de directii, initiative si preocupari, intre care domnitorul nu si-a pierdut, nici degradat, cea mai valoroasa resursa: sufletul!

 

In loc de concluzie si in imprejurarile in care, sub “eticheta” de “sarbatoare brancoveneasca” o importanta institutie avea sa organizeze un eveniment (si) cu “parfum de mici” – semn ca, desi ne dezicem de atributele de “dambovitean” sau “balcanic”, totusi ne sunt intrinseci,  o reflectie confirmata, din pacate, a aceluiasi O.Paler:  “Nu exista sentiment tragic la romani. Avem o psihologie de popor superficial, de popor care poate frige mititei pe orice Golgota.”

Un popor care, in diverse momente, n-a prea fost demn de Oamenii sai.

Poate, totusi, Anul Brancoveanu ne va fi marcat intr-un fel constiintele.

De peste timp, la fiecare data de 15 august (cu comemorare in 16 august), Sf.Constantin Brancoveanu isi pleaca din nou capul sub iatagan, pentru a ridica, impreuna cu fiii sai, in demnitate si vesnicie poporul roman.  Pe care si l-a asumat cu bunele si mai putin bunele lui. Pentru totdeauna!   

[Imagine: Elena Murariu, „Sfintii Martiri Brancoveni”]

3 Comments

  1. […] abordeaza locul lui Constantin Brancoveanu in Istoria Romanilor si in cea europeana; aspecte mai putin cunoscute din viata si domnia […]

  2. […] intr-o anumita masura pe acest tipar “Lumini in cetate in Anul Brancoveanu” [link: http://luminiincetate.ebloguri.ro/2014/07/08/lumini-cetate-anul-brancoveanu/%5D si, in acelasi timp, invitatia de a va alatura pe si cu temele in care va regasiti, cu sugestii si […]

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: