Perspective în căutarea drumului personal

 

perspectiveDedic aceste randuri la doi dintre prieteni, pentru unul dintre atributele pe care le au in comun: acela de parinti cu vocatie si nu doar de “simpli”… genitori. Ea, Dana, mama de fetita. El, Dorian, tata de baiat.

Articolul mi-a fost inspirat de raspunsul la o postare a Danei. Mi-am dat seama ca ar fi iesit un comentariu prea lung 😀

 

Despre Dana, puteti afla mai multe aici . Iar articolul la care ma refer este acesta.

Pe Dorian, il puteti descoperi aici. Sau aici

 

Ghizi in viata de zi cu zi

M-au facut sa ma gandesc, instinctiv, la modul in care ne inspira persoanele in care investim sufleteste. La “ghizii nostri in viata”.

Mai intai, in viata fiecaruia dintre noi, acest rol il au parintii.

Apoi, in cele mai multe cazuri, un profesor.

Inevitabil, de la un moment dat, cel sau cea de care ne indragostim. Stare care ne ofera cel mai bogat context al dezvoltarii personale. Sau dimpotriva? Depinde!

Dintr-un instinct aproape irezistibil, dupa mai multe sau mai putine cautari – in functie de “noroc” ar zice unii; dupa necesarul de experiente ar spune altii, dar oricum, “de bunavoie si nesiliti de nimeni”, transferam relatia la un alt nivel. Pentru majoritatea, cel legalizat la primarie si, in cele mai multe cazuri, binecuvantat printr-o taina divina, la biserica; asumarea totala a relatiei sufletesti, cu tot ce tine de ea, adeseori copiii, “rodul dragostei” 🙂

 

Din acest moment, unii parinti devin strict ghizi. Altii, si invatacei.

Dana vorbea despre “povestea copilariei” care sfarseste odata cu limitele pe care [ni] le stabilim; prin trairea fie in trecut, fie in viitor, insa mai putin in prezent.

Am inceput sa formulez un comentariu, cum ca a ramane in poveste e o “lupta”, in conditiile in care lumea din jur (la care contribuie intensiv marketingul si publicitatea!), amesteca valorile cu si in lucrurile de care suntem ispititi, invitati, aproape “somati” uneori sa ne inconjuram “ACUM ori niciodata!” – aka “oferta limitata”! 😉, raportarea se face la tendinte “la moda”, iar implinirea e definita in termeni de “a avea”.

 

„Lumea noastra” vs. „lumea de poveste”

Copiii incearca sa ne convinga de “lumea de poveste” in care orice e posibil.

Lumea noastra – sa ne conformam la ea si ale ei. Care, intotdeauna, au un pret. Propriu-zis sau in sens figurat.

Sigur, poti oscila intre cele doua lumi. Dar nu e lejer, pentru ca reperele sunt diferite.

Da, exista o lume in care ORICE e posibil. Si e posibil, pentru ca vom fi atins un anumit nivel al devenirii, desavarsind: „dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea, curatia” (Gal.5, 22-23).

Dupa cum exista si o lume in care sunt limite – de diverse feluri; o lume cu trecut, prezent si viitor (pe durata determinata). Confuzia lor e sursa „nefericirii”, a sentimentului de „neimplinire”. A opta intre ele, presupune a si renunta la ceva si o raportare diferita.

In „lumea de poveste” nu se intra oricum.

In „lumea noastra” e important parcursul si cum „iesi”. Pentru ca are o finalitate. Asta stim cu certitudine.

 

„A avea” # „a fi” (fericit, implinit….)

Preocuparea (cu “intuitia” ei – dupa cum si cu trairea in unele cazuri, atat la feminin, cat si la masculin), pentru cea dintai, inseamna ca aceasta prinde contur din ce in ce mai clar.

E lumea in care “a fost odata”, devine ESTE. Si este prezent continuu 🙂

O lume in care “copiii din ei” – din frumosii mei prieteni-parinti, Dana si Dorian (si din fiecare dintre noi ceilalti), cu toti copiii :), traiesc firescul si firesc.

O lume in care “a avea” devine “a fi” (atentie la sens!)

Iar cand “a fi” inseamna ceea ce reprezinta esenta noastra vesnica – si nu cea materiala, perisabila, “cliseizata”, ne regasim in bucurie. Si implinire. Cele autentice.

Uneori trebuie “sa crestem” pentru a realiza sau a invata cat de minunat este “sa fim mici” 🙂

 

PS: Povestea continua…

1 Comment

  1. […] In mod interesant, uneori trebuie „sa crestem” pentru a realiza sau a invata cat de minunat este „sa… […]

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: