Toţi vin să ia lumină de-aici, de la Prislop

Păşesc mai cu sfială spre zidul mânăstirii,
De când privesc la pietre în ordinea zidirii.
Văd rânduri peste rânduri, pietrele mari şi mici
Fac ascultare gliei care le ţine-aici.
O piatră colţuroasă de vânturi zimţuită
Stă lângă alta plată de ape netezită.
Cu muchii ascuţite şi-adâncituri adânci,
Din mal de râu aduse, desprinse de pe stânci
Pietrele-n zid se roagă, chilii lângă chilii,
Sunt albe la culoare, maro, negre sau gri.
De zid stau sprijinită cu fruntea pe o piatră.
Mă fulgeră-o scânteie, se-aprinde focu-n vatră.
Flăcări se ţin de mână, se-adună într-un snop…
Toţi vin să ia lumină de-aici de la Prislop.
Se-ntinde-n toată ţara, la Drăgănescu-n sat
Biserica i-adună pe cei ce-au înviat.
Îl caută pe Sfântul din zori în asfinţit,
Să-i mulţumească pururi fiindcă i-a mântuit.

Părintele e-aicea, deşi e peste tot
Unde e un Antemis, o cupă şi-un chivot.
O Sfântă Liturghie slujeşte ne-ncetat
Cărarea-Împărăţiei ajunge-n orice sat,
Trecând pe la Sinaia şi Sâmbăta de Sus
Tot drumul se aşterne în faţa lui supus.

[Maria Gabor, Învierea femeii lui Lot, Ed. „Cu drag”, Chisinau, 2014. Imagine: pictura Victorita Dutu]

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: