Relaţia de consum sub pretextul dragostei

velantains4O mostră de sărbătoare de consum este “Ziua de Velăntains”, preluată şi îmbrăţişată cu entuziasm de mulţi români (prin „mâna care împachetează şi modelează ispita” = publicitatea), dintre miriadele de ispite cu care ne-a ademenit viaţa guvernată de sloganul descătuşării: “Fără prejudecăţi, fără tabu-uri, fără interdicţii!”, pervertind complet pretextul ce i-a fost atribuit, un demers al Sf.Valentin, din Roma sec. al III-lea d.Hr. Dacă acesta a murit ca martir asumându-şi până la capăt apărarea dragostei adevărate consfinţite prin căsătorie, noi încercăm să salvăm aparenţele dragostilor noastre moarte înainte de a se naşte, prin inimi de plastic, flori suferinde sau – de ce nu?!, … produse metamorfozate peste noapte în cele mai sexy sau drăgăstoase dovezi de dragostecum altfel?!, autentică!

Velăntains Dei – ziua în care se celebrează dragostea. (Poate, oare, dragostea încăpea într-o singură zi?!)

Dacă e nevoie de o zi specială pentru a-ţi aminti că ai lângă tine o persoană la care ţii (?!) sau care te ţine! Din moment ce încă mai este acolo, e clar că-i oferi ceva ce pentru ea conteză suficient de mult cât să te accepte, oricare i-ar fi motivaţia sau interesul. Iar motivaţia sau interesul sunt, în acest caz, cuantificabile. Precum vânzările la produse din ciocolată, accesorii erotice, iar pentru cei cu mai multă dare de mână: week-end-uri romantice în locuri exotice, precum şi numărul mesajelor siropoase audio, grafice, scrise sau video, care cresc vertiginos la asemenea “zile mari” – puternic mediatizate, abil şi lacom speculate de comercianţi. Incredibil de mulţi suntem în una sau cealaltă dintre ipostaze! Trăind într-o societate de consum, am ajuns noi înşine produse de consum

Sunt oameni pentru care astfel de zile trebuie să existe! Şi care se bucură de ele. În felul lor:

  • “Mie-mi place Sf.Valentin! Toate magazinele sunt pline de inimioare, ursuleţi… Oamenii sunt parcă mai veseli. Abia aştept să vină şi să văd ce o să-mi ofere iubitul meu. Nu i-am luat încă, decât o felicitare. Dacă mai fac rost de ceva bani… (Pe felicitarea pe care puştoaica – de vreo 15-16 ani, mi-a arătat-o entuziasmată, scria ceva de genul: <Eşti visul oricărei femei!>, iar în interior: <Pentru mine, eşti realitatea!> (Fără comentarii!)

velantains2Bărbaţi sau femei ne regăsim, mult prea des în ultimul timp, în ipostaza celui care oferă ceva doar la zile însemnate omului care există prin şi lângă noi. Ne e sufletul atât de gol, încât avem nevoie de surogate, uitând că ele nu pot ţine locul la ceea ce noi înşine ar trebui să fim. Indiferent dacă suntem “la primire” sau “la oferire”. Ce ne-o fi împiedicând, oare, să ne manifestăm sentimentele, trăirile – dacă le avem, şi presupun că le avem, în orice zi sau în orice alte zile?

Nu vreau să dau apă la moară bărbaţilor care se mai şi încruntă în ajunul “zilelor alea”. Cum-necum, trec şi zilele acelea, dar e păcat că din ele se contabilizeză, de cele mai multe ori, doar cheltuielile aferente “atenţiilor” pentru sexul frumos, sensibil, în aşteptare de dovezi

Îndrăgostiţii autentici, prietenii adevăraţi, oamenii care se apreciază şi se respectă reciproc, pot face din fiecare zi, o zi specială. Îşi oferă ceea ce au mai bun în ei înşişi. (Nu există om care să nu aibă ceva bun, frumos, curat în el). Sau se bucură de lucruri pe cât de simple, pe atât de adevărate.

  • Nu aştept ca iubitul meu să-mi spună: <Te iubesc!>. Vreau să simt asta! Am fost încântată când mi-a oferit un mănunchi de flori de câmp. M-ar stânjeni un buchet pretenţios. Ar însemna că nu înţelege ce apreciez cel mai mult în relaţia noastră.”

 

  • Oamenii la care ţin cel mai mult şi cei care-mi sunt cei mai dragi, mi-au oferit, fără vreo ocazie anume, flori sau companie. Simpla lor prezenţă îmi face ziua frumoasă. Am fost impresionată când un prieten a venit la mine cu o floare în ghiveci: <Ştiu că-ţi plac atât de mult, încât nu-ţi vine să le arunci după ce se ofilesc. Sunt convins că lângă tine o să-i meargă … mult şi bine!> Am rămas fără replică, dar cred că mi-a simţit bucuria şi în respiraţie!”

 

  • Eu, dacă ar fi să aniversez o zi, aş alege-o şi aş retrăi-o … pe următoarea!” (Fără comentarii!)

velantains3În anticiparea zilei de 14 Februarie, uneori şi după, e inflaţie de inimi, cele mai multe: pe tarabe, pe felicitări, în magazine, în cutii; din pluş, din flori, din ciocolată, din turtă dulce; imprimate – până şi pe lenjerie intimă, mai puţin, însă unde le-ar sta bine, în piepturi unde să se înfioare – nu numai o dată pe an sau în anumite zile, ci cât se poate de des de miracolul creaţiei, frumuseţea din jur, pe care – “asaltaţi” de catastrofe, accidente, cataclisme – prorpiu-zise sau anticipate, n-o mai prea observăm; ba chiar tindem să credem că nu există sau, oricum, nu pentru noi..

  • Toată această mascaradă e înfiorător de tristă. Tânăr fiind, cum poţi să îmbraci această mască de bufon şi să uiţi înălţimile de unde ai coborât, ca să spui câteva replici pe această scenă a deşertăciunii în schimbul unor ochelari de soare? Cine e rău? Sfântul Valentin? Nu. Dragostea? Sigur că nu. Rea e numai atitudinea. Toată drama vieţii noastre are la bază aceste jocuri necugetate ale tinerilor cu trupurile şi sufletele lor. Tocmai pentru că dragostea trebuie trăită, nu trebuie să o consumaţi degrabă, tocmai pentru că e frumoasă, nu trebuie pusă spre vânzare, tocmai pentru că e atât de rară, nu trebuie neglijată când se iveşte. Cum poate ceva atât de frumos, atât de înălţător, atât de rar şi atât de scump ca dragostea să-ţi iasă în cale chiar în acele zile neghioabe cu baloane şi discuţii fără haz? Nu credeţi chiar pe oricine face astfel de declaraţii, dacă vreţi să le auziţi măcar o dată în viaţă spuse cu sinceritate. (Savatie Baştovoi, “Între Freud şi Hristos”)

*******

Pretextul sărbătorii a fost într-atât pervertit, încât n-are nimic de-a face cu realitatea lucrurilor:

Se spune că împăratul Claudius al II-lea nu reuşea să-şi adune oastea pentru că bărbaţii refuzau să se înroleze. Credea că motivul era acela că bărbaţii romani nu voiau să îşi părăsească soţiile. Din cauza acestui fapt, împăratul a interzis logodnele şi nunţile în Roma. Un preot creştin, pe nume Valentin, a intuit imediat că tinerii au primit o ispită greu de purtat; o fi văzut cu siguranţă că interzicându-li-se căsătoria, unii tineri, deznădăjduind, au căzut pradă desfrâului, traiului în concubinaj. El, iubitorul de Hristos şi de oameni, ştia prea bine cuvântul Sfântului Apostol Pavel ce recomanda celor ce nu pot să se înfrâneze să se căsătorească. Valentin, neputând răbda pierderea sufletească a acestora, a cununat în secret perechile ce au apelat la el. Şi-o fi zis cu siguranţă: „mai bine îmi pierd eu viaţa aceasta trecătoare, decât să-şi piardă aceşti tineri sufletele”. Când împăratul Claudius a aflat că preotul Valentin a nesocotit hotărârea sa, l-a întemniţat pe părinte, care a murit ca martir în închisoare în anul 270 d.Hr., la data de 14 februarie.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: