Distracţie la feminin vs. bucurie autentică

8 martiemotto: “Apără-ne, Doamne, de noi însene, că de bărbaţi ne mai apărăm şi singure!

De 8 Martie, cele mai multe femei se reunesc parcă sub sloganul: “Haideţi cu toatele, poalele-n brâu! Acum ori … niciodată!”

Una din distracţiile preferate pare a fi asistarea şi/sau participarea la show-uri cu bărbaţi semi-dezbrăcaţi. Multe frustrări scot la iveală manifestările descătuşatelor doamne şi domnişoare, care se entuziasmează extaziate, parcă – eventual poate – în faţa primului bărbat cu bustul şi membrele goale; un bărbat care nu face altceva decît să execute un joc exersat, contra-cost. Pare cam acelaşi gen de “ingenuitate” pe care o practică bărbaţii ce apelează la serviciile “call-girl”, bărbaţi cărora nu succesul, lichidităţile, vilele, maşinile de lux le lipsesc, dar, dincolo de toate accesoriile (sau tocmai ele) trădează lipsa … esenţialului.

Încălecată” de vreun macho sălbatic, în ai cărui muşchi – modelaţi sistemtatic de orele petrecute la sală, pulsează abia stăvilită virilitatea, femeia de 8 Martie năduşeşte de atenţia şi sub simulările lascive din fese şi alte organe anexe, trezită parcă la viaţă. N-or fi, ei, bărbaţii de – acasă Adoniş-i, dar multă ipocrizie trebuie că ascunde o femeie care se conformeză rigorilor unei vieţi în care nu se regăseşte. Nici cele care stau cuminţele acasă, dar sunt bântuite de „banal” nu pot fi mai liniştite. Tot un fel de „silmulare-disimulare” practică.

Pentru ca distracţia să fie maximă, câteo femeie nu se sfieşte să scoată la iveală ce are mai “bun” pe dinăuntru. O “distinsă doamnă”, de exemplu, angajată a unei instituţii publice, îşi sufleca cu multă ardoare fusta cu atare prilej, în interpretarea dansantă a manelei de impact la suflete balcanice: “Supărat”. Comentariile sunt de prisos, dar îmi trece prin minte o vorbă de duh, care adaptată la contex ar suna cam aşa: Apără-ne, Doamne, de noi însene, că de bărbaţi ne mai apărăm şi singure!

Despre bucurie, satisfacţie autentică

Alte femei resimt şi îşi manifestă altfel bucuria. O resimt prin cei care le sunt alături şi/sau cărora le sunt ele alături, fără a fi nevoie de dovezi – chiar dacă, e drept, orice femeie se bucură de un buchet de flori (pe unele, o singură floare le emoţioneză de-a dreptul); prin alte simple gesturi sau daruri (valoroase nu prin cât costă, ci prin ceea ce semnifică şi prin cine le oferă); prin ceea ce pot ele oferi fără a aştepta ceva în schimb. Asta le îmbogăţeşte şi mai mult.

Orice moment, orice eveniment sau trăire pot oferi unei zile oarecare, motiv de celebrare. E o chestiune de opţiune. Propriile alegeri ne fac zilele urâte sau frumoase. Iar viaţa = o înşiruire de zile…

E nevoie şi de zile speciale, mai ales astăzi, când goana după lucruri concrete, materiale ne îndepărtează de micile, dar atât de importantele adevărate motive şi surse de bucurie: dragostea, primăvara, de exemplu. Putem chiar să depăşim artificialul din ele, faptul ca sunt exploatate comercial şi să le imprimăm noi veritabilul. Dar pentru asta, trebuie să fim noi înşine adevăraţi. Măcar din când în când…

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: