Taina pocăinţei: căderea în genunchi care ne redă verticala

crinmotto: Slava Tie, caci Tu intorci celor ce se pocaiesc neprihanirea crinilor*

Pocainta sau regretul pentru raul facut, gandit (acceptat, inlesnit…) si nerepetarea lui, tine de ascultarea si urmarea “glasului constiintei”. Este “o lucrare in prezent cu fata spre viitor”; “nu trebuie inteleasa niciodata ca o incremenire cu fata spre trecut, nu trebuie inteleasa ca o tanguire. Dumnezeu nu are nevoie de niste tanguitori, ci are nevoie de niste oameni care se angajeaza spre bine.” (Par.Teofil Paraian)

Intelepciunea populara a sintetizat lucrurile simplu: “cine are stiinta, are pocainta”.

Intelesul este de schimbare a mintii omului, de a trai dupa minte, “bineinteles, dupa o minte imbunatatita, specifica acelasi Parinte Teofil.

Astfel de minti (si vieti) imbunatatite, cu grija pentru fiecare om, pentru fiecare suflet, caci fiecare in parte este la fel de valoros, ne ofera si alte repere de asezare intru o viata cu sens si “rod bun”.

Sf.Marcu Ascetul, de pilda, afirma: “Sa nu asculti de inima ta cata vreme nu ai scos din ea patimile, pentru ca cele ce le are inlauntru, pe acelea ti le pune inainte”, iar Sf.Antonie cel Mare vorbeste despre trairea dupa o minte superioara, despre a fi rationali.

Parintele Efrem Athonitul:

 

Toate la un loc si fiecare in parte sunt indemnuri de a ne (re)castiga demnitatea si a ne (re)aseza pe verticala. De a ne ridica din caderi si a ramane in picioare. Iar pentru a intelege cat de minunata este aceasta stare, trebuie ca mai inainte sa fi cunoscut plecarea genunchilor, intr-un gest de smerenie al naturii noastre umane fata de cea, tot a noastra, dar divina.

 

* Din Acatistul de multumire, Slava lui Dumnezeu pentru toate!

1 Comment

  1. […] Versuri cu miez   prevnext   […]

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: