24 iunie: Sărbătoarea şi un simbol

Nasterea Sf.Ioan Botezatorul„Ispitiţi” de numeroasele serbări ale zilei, să nu uităm Sărbătoarea: Naşterea Sf.Ioan Botezătorul.

Este, într-un fel, surprinzător că acordăm credit unor “talismane norocoase” (cum ar fi florile de sânziene purtate în portofel…), avem diverse superstiţii, dar suntem adeseori extrem de ezitanţi când este vorba de lucruri ce se înscriu în afara obişnuitului, ocolim Calea, contestăm Adevărul, bucuroşi a fi descoperit nişte “scurtături”, ca şi cum “miracolele” s-ar putea petrece fără implicarea noastră sau fără pregătirea pentru ele. Miracole au existat şi există. Le avem în jur, în noi, dar pare a ne scăpa detaliul că acelea pe care le dorim, nu se pot petrece şi nu le putem întâlni în orice fel de stare.

Un astfel de miracol a fost naşterea Sfântului Ioan, fiul preotului Zaharia şi al Elisabetei (verişoara Fecioarei Maria), în localitatea Ein-Kerem, nu departe de Ierusalim. Părinţii Sfântului Ioan s-au rugat ani la rând pentru un fiu, deşi ajunseseră foarte înaintaţi în vârstă.

Miracolul avea să fie încununat printr-o viaţă desăvârşită. Reflectând la el, la ea, putem înţelege destule lucruri. Toate pot fi frumos cuprinse, metaforic, sub coroniţa simbolică a încântătoarelor flori: sânzienele, ce sărbătoresc în felul lor. Din însuşi modul lor de a sărbători avem de învăţat…

iiÎn 24 iunie este la rang de mare cinste şi ia. Poate cea mai frumoasă – oricum autentică 🙂 iniţiativă de comunicare-promovare, dezvoltată de comunitatea La Blouse Roumaine, ne-a redat o bucurie de care ne lipsisem în mod nefiresc.

Un dar minunat am primit de la poeta Maria Gabor: „Iisus în ie românească” Astfel că, de Ziua Internaţională a Iei sărbătorim şi… înveşnicirea ei.

 

Ăsta este adevăratul brand românesc, costumul popular tradiţional, în care românul ştiut să-şi etaleze de-a lungul vremii valorile, în momentele-cheie ale existenţei sale. Căci pe costum este scris acelaşi lucru: “iată o viziune teologică deja! Anume că omul poate accepta lumea nevăzută pornind de la simbolurile din lumea văzută si astfel să-si taie un drum înspre Dumnezeu.”

[Prof.Ioan Sorin Apan; sursa: mesota.ro]

Dacă ne sunt necesare „motive oficiale” de a ne simţi bine… româneşte, e bine de ştiut că 16 mai a fost declarată Ziua Naţională Costumului Popular.

„În spaţiul mioritic costumul popular românesc îşi găseşte rădăcinile în portul strămoşilor noştri traci, geţi şi daci fiind supus unei continue evoluţii, dar şi-a păstrat nealterate caracteristicile esenţiale: unitatea şi continuitatea sa.Portul popular reprezintă o recapitulare simbolică a întregii mitologii şi cosmogonii de început.Tainele meşteşugului de a confecţiona îmbrăcămintea – nu se învăţau din cărţi – ci de la femeile satului. Se transmiteau din generaţie în generaţie – de la mamă la fiică. […]

 În timpul lucrului, femeile spuneau o rugăciune ortodoxă pentru comunicare cu divinitatea: „Cămara Ta Mântuitorule, o văd împodobită. Şi îmbrăcăminte nu am ca să intru într-însa. Luminează-mi haina – taina sufletului meu! Si mă mântuieşte, Mântuitorul meu”. Aşadar – costumul popular era taina sufletului femeii – slavă a întregii familii.”

Mai multe despre semnificaţia costumului popular românesc, în materialul historia.ro

[Imagine: talentedenazdravani.eu]

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: