Cunoaştere senzorială, cunoaştere spirituală

Intre lumea ca prada si lumea ca dar.

Dialogul dintre doamna Cristina Bogdan, Lector.Univ.Dr., directoarea Departamentului de Stiintele Comunicarii – Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti si domnul Vasile Banescu, realizator al emisiunii Credinta si Cultura azi (Trinitas TV), este un inedit curs de antropologie culturala, prin prisma „simturilor firesti” si a celor duhovnicesti (o forma de rafinare a simturilor, prin situarea mai sus pe o „scala morala”) – veritabile „ferestre” spre cunoasterea lumii. Prin „deschiderea” si „inchiderea” lor, cu buna masura, prin exercitiu si educare, prin consolidarea „redutei interioare”, astfel incat „sa te poti adanci mai mult in tine”, poti intelege lumea in dimensiunea ei complexa, sensibila, dar si subtila.

Doua dintre „perspectivele” ce incita la aprofundarea subiectului, sunt cea a lui Maurice Merleau-Ponty – ochiul nu este capabil sa vada decat ceea ce mintea deja ar putea sa inteleaga, respectiv a lui N.Stanescu – trebuie sa ne deschidem nu ochii, ci… privirea.

Cu cei doi ghizi prin universul simturilor, calatoria merita fiecare minut.

Inregistrarea „Simturi firesti si simturi duhovnicesti”, din 25.05.2015.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: