„Iartă-mă, iepuraşule!”

Despre contributia involuntara la uratenia lumii

Mergeam prin cartier, cand un iepuras s-a speriat, a fugit in sosea si a fost lovit de o masina. A fost parte din participarea mea involuntara la uratenia lumii.

Am auzit doua lucruri simultan: sunetul inabusit care a insemnat moartea iepurasului si vocea din interiorul meu, care justifica lipsa mea de vina/responsabilitate. Nu aveam nicio intentie sa sperii iepurasul si chiar m-am bucurat in prima faza cand l-am vazut. De buna seama, paream, moral si legal, nevinovat. “Nu sunt vinovat!”

Dar, vocea a fost curand redusa la tacere….

Iar in linistea aceea, mi-am amintit de responsabilitatea mea non-morala. Sunt parte a acestei lumi si, ca parte a ei, contribui la uratenia ei. Nu e vorba despre cauza si efect; asa stau lucrurile, pur si simplu. In aceasta lume, asa cazuta cum este, uratenia este peste tot, iar exemplul meu cu iepurasul este nesemnificativ prin comparatie cu tragedii ce se petrec pretutindeni. Intamplarea cu iepurasul este parte a ei. […]

Intrucat contribui cu precadere la uratenia ei, indiferent ca vreau sau nu, am nevoie de iertare. Nu este vorba despre absolvirea morala sau iertarea juridica, ci de cea vindecatoare. Daca lumea sufera si eu sunt parte a ei, atunci si lumea, si eu, trebuie sa ne vindecam. Uratenia ca boala s-a petrecut in aceasta dimineata, cand iepurasul a murit. Uratenia ca boala se intampla cand facem rau altora (cand ii ranim pe altii). A ne cere iertare, inseamna a participa la procesul de vindecare a lumii.

Cand m-a vazut, iepurasul n-a fugit spre mine, ci de mine. Simptom al fricii, al urateniei, al separarii. Iarta-ma, iepurasule!

[Autor: Octavian Gabor, prof.filozofie la Methodist College, Illinois]

Articol integral: A rabbit and my involuntary participation in ugliness

Cititi si despre impreuna-lucrarea la frumusetea lumii

2 Comments

  1. […] Provocări la reflecţie   prevnext   […]

  2. […] Provocări la reflecţie   prev […]

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: