PR-ul toxic: industria care transformă „personaje” în „personalităţi”

Precum si „otravurile” in „bune de consum” irezistibile.

Are si aceasta industrie partea ei neguroasa. Mai mult decat altele, pentru ca, in general, o acceseaza cei/cele… cu posibilitati. In cautarea mijloacelor de a iesi in evidenta.

Are si aceasta industrie destui devotati, ai caror ochi stralucesc a lacomie. Sau a dorinta de faima. Suna bine si adesori sclipeste. Aranjata in imagini lucrate atent: de la cadrul in care apar protagonistii, atitudine, accesorii, unghiul de fotografiere, lumina, la “slefuirea” detaliilor post-click.

Are destula disponibilitate spre a gadila ego-uri, sensibilitati, spre a exploata slabiciuni.

Constiintei, responsabilitatii le iau atunci locul justificari pragmatice. Criteriul de alegere si implicare este volumul bugetului sau tangenta “personajului” cu ceea ce inseamna “sferele de influenta” sau apropierea lor.

Valoarea este pervertita in chestiuni perisabile. Pentru a deveni accesibila. Consumabila. Si in lucruri; produse cu diverse nivele de “accesare”. Care sa etaleze „succesul”.

Banul e fundament, scop si mijloc uneori. In general, ispita irezistibila. In jurul lui, profesionistii in povesti manuiesc vorbe pompoase si creeaza bule “sclipicioase”, dar la fel de fragile precum le este fundamentul. Uneori se numesc aparitii pe copertele revistelor, la radio sau tv; alteori se recomanda prin “categoria VIP” sau diverse exclusivitati etc. Fragile, pentru ca realitatea iese la iveala odata si-odata, iar popularitatea dobandinta intre timp are efect de bumerang.

Atenti – in aceste zile si in viitorul apropiat -, la cluburi, baruri, discoteci, la potentiale surse de incendii, ramanem ignoranti in privinta altor pericole, de exemplu a produselor care “omoara incet”. Camuflate intr-un ambalaj atragator, “impinse” spre consum prin promotii si oferte limitate, inconjurate de o atmosfera de poveste (cea a marcii, mai ales), n-avem grija ca ne cumparam raul. Nici altii ca ni-l vand sau il produc.

Cine este mai (i)responsabil: mana care produce raul, cea care-l ambaleaza ispititor, aceea care-i ofera o “pelerina magica”, aceea care-l vinde sau cea care-l cumpara si il consuma? Altfel, toate la un loc. Dar fiecare are cel putin un argument de… disculpare. In cazul consumatorului propriu-zis, ar parea paradoxal daca n-am lua in calcul si…pr-ul toxic.

Din motive ce tin de recente cercetari din domeniul neurostiintelor, avem motive intemeiate sa ne preocupe “mana prin care vine ispita”. Fie ea publicitara sau pr-istica.

Industria, “sistemul ticalosit”, “caracatitele” sau “balaurii cu multe capete” suntem si noi. Prin faptul ca le acceptam. Noi, cei care le hranim de fapt, justificandu-ne ca “trebuie sa ne hranim si noi, nu?!” Trebuie, dar… Sau prin faptul ca le ignoram. Ele nu ezita sa ni se dezvaluie in cel mai neplacut mod uneori.

Uneori, tocmai in “casuta” propriei persoane si in universul restrans in care ne miscam “se ascund” adevaratele cauze ale relelor de la nivel… expandat.

Daca publicitatea si ofertele se imbulzesc in(tre) articole, imagini sau filmari tulburatoare intens accesate in aceste zile, ca si cum totul e firesc, inclusiv sa promiti frumusete magica peste sau alaturi de chipuri sfarsite de durere sau de oboseala, o fi un rost si in asta: poate o sa distingem frumusetea adevarata si autenticitatea. Si sa respingem toxicitatea de fiecare zi. De toate felurile. Nu exista rau mic. Si nici atat de bine machiat, incat sa nu-l ghicim. Doar sa fim macar un pic atenti.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: