„Bătea la poarta Cerului o rază…”

Batea la poarta Cerului o raza
Batea sfios si-ncet, ca o straina…
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit – de palida lumina.

Era o biata raza scaparata / Dintr-un adanc de minte omeneasca,

Ce strabatuse Calea-nfricosata / De la pamant la granita cereasca.

Cum sta smerita-n fata Stralucirii, / Silita ochii serbezi sa si-i plece,

Sarmana raza – far al omenirii, / Parea o umbra lanceda si rece.


Tu vii aicea singura si-nvinsa? / Grai Cel Vrednic, Nevazutul Tata.

Tu fugi, de teama sa nu fii atinsa? / Dar cand s-a stins Lumina-adevarata?

Mergand spre raza, jos ingenunchiata / I-a sarutat obrajii amandoi. 

Copila mea, fii binecuvantata! / Ia-ti deci puteri si-ntoarce-te-napoi!


Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina,
Sa-l paraseasca Ostile Ceresti,
Tu sa ramai! Caci tu esti doar Lumina
Si nu traiesti, decat cand stralucesti!

[V.Voiculescu]

Vasile Voiculescu, scriitor și medic român, membru post-mortem al Academiei Române, 1993  [n. 27 noiembrie 1884, Pârscov, Buzău – d. 26 aprilie 1963, București] .

Aflati povestea unei vieti remarcabile: Pe urmele unui sfânt al vieţii

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: