Recunoştinţa

Omul care nu do­vedește recunoștință într-o stare de smerenie și normalitate sufletească este lipsit de sănătate spirituală. 

Socotesc lipsa de recunoștință ca un lucru foarte urât. Acela care nu ține minte binele făcut lui, și nu arată recunoștință, săvârșeș­te o greșeală de neuitat… Stă în firea lucrurilor ca oamenii superiori, care au adunat în cuget o adevărată comoară, să răsplătească pe binefăcătorii lor pe măsura puterii lor și a binefacerilor primite”. (Sf. Grigorie Taumaturgul)

[Sursa: Lipsa recunostintei, un minus la capitolul umanitate]

  • Recunoştinţa este memoria inimii. (Balzac)
  • Recunoştinţa este o virtute a sufletelor nobile. (Esop)
  • Când cineva nu e în stare să simtă şi să-şi manifeste recunoştinţa, atunci ceva lipseşte din umanitatea sa. Un om poate fi aproape definit prin atitudinea sa faţă de recunoştinţă. (Elie Wiesel)

Imagine: Bianca-Andreea Molnar, alpinet.og, Ghidul tau montan

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: