Suferința creatoare

Am primit de curand un articol. Nu stiu, din pacate, cine este autorul, doar detaliul ca a suportat 15 ani de temnita in timpul comunismului. Numele care apareau in primul paragraf: Dumitru Stăniloae, Benedict Ghiuș, Ioan Iovan (arhimandrit) si Bartolomeu Anania (mitropolit), in afara faptului ca sunt personalitati care provoaca la reflectie prin inaltimea pe care o poate atinge fragila, dar atat de complexa si spectaculoasa creatie care este omul, au in comun faptul ca au trecut prin experienta inchisorii. Au suportat suferinte, umilinte, pe care ne este greu sa le acceptam ca fiind imaginate, provocate direct sau indirect de acelasi tip de creatii: fragile, complexe si spectaculoase care sunt oamenii. Doar ca alt fel de „oameni”. Ei au ales diferit. (Pentru o perspectiva interesanta asupra alegerilor, cititi articolul “It sounds like a reason, except that it is a choice al prof. Octavian Gabor, pentru care suferinta din inchisorile comuniste, iertarea si desavarsirea sufletasca la care au ajuns multi dintre “condamnatii fara vina”, sunt intre temele principale ale cursurilor pe care le sustine).

Autorul articolului “Lupta pentru salvarea sufletului” vorbeste despre suferinta creatoare:

su­ferința care îți dă nu numai putere, dar și o direcție ca într-un tunel căruia permanent trebuie să-i vezi izvorul, dar și finalul în lumină

dar si despre darul…temnitei!

În anii de singurătate și izolare l-aș asimila ca un veritabil exercițiu isihast de apropiere nemijlocită, prin inimă, de Creator. Și ne-am pomenit, când am ieșit din pușcărie, că eram deja oameni formați, cu o Stea polară, care ne-a ghidat în continuare destinul. Asta a fost marea șansă a noastră, a celor care am supraviețuit!! Am căpătat această capacitate extraordinară de a nu curma lupta și întuneca țelul pentru care porniserăm cândva!!

***

Desigur ca “in libertate” fiind, putem intelege si in sens figurat “temnita”, zbuciumul interior care pe toti “ne scutura”, pentru ca de suferinta nimeni nu este scutit in viata aceasta. Fie ea de un fel, de altul sau de mai multe feluri in cazul aceleiasi persoane. Unii se prabusesc sub ea. Se inraiesc. Altii se inalta. Se desavarsesc. Oare ce face diferenta?!

suferinta

***

Cuvintele Pr. Arsenie Boca: “Toate darurile inchise in destinul nostru sunt ingradite cu suferinte si numai la atea daruri putem ajunge, prin cata multime de suferinte putem razbi cu bucurie.”, sunt ca un corolar in context, Parintele insusi fiind o petala din sublima floare ce a razbit in pofida suferintei.

Intr-un cadru de viata obisnuit(a), un om drag avea sa-mi insoteasca episodul pe care-l parcurgeam prin cuvintele: “Traiesti un sentiment dureros. Dureros, dar frumos. Cele mai curate si frumoase sentimente se manifesta prin durere. Sunt si singurele care trec examenul timpului.” (D.S.)

***

Sigur ca ne gandim, revoltati de multe ori: de ce suferinta? De ce atata? De ce, parca, mai mult cei buni sufera? (Poate doar ni se pare asa, prin contrast cu frumusetea, bunatatea, curatia lor…) Unde este Dumnezeu??? 

Trebuie ca este in noi, lucrand la desavarsirea fiintei fragile, complexe si spectaculoase care este omul, pentru ca altfel n-am putea razbi. 

– Ei, parca ne cam incearca un gand: de ce n-am putea ramane “nedesavarsiti”? Raspunsul vine tot din noi, daca vrem sa il auzim: pentru ca aceasta este suferinta cea mai mare!

***

Daca am fi fiinte atotputernice, de sine statatoare, am putea curma suferinta. Iata ca nu suntem si, de-am fi in stadiul acesta, cine stie ce alegeri am face… Cata suferinta in plus am cauza.

Putem ALEGE, in schimb, sa o alinam si sa nu o provocam sau sa o intretinem. In aceasta lume de „constelatii” – cum o defineste prof. O.Gabor, atat suferinta pe care o provocam cat si aceea pe care n-o alinam, devin si propria suferinta.

In loc de concluzie, parafrazand titlul articolului-sursa, s-ar putea spune: “Luptă, pentru bine, frumos si curat! Pentru Adevar! Pentru Viata!” 

Lupti PENTRU TINE; pentru binele, frumosul si curatia din tine; pentru Adevarul si Viata ta! Inteleassa in esenta ei si astfel sublimata, suferinta devine bucurie. La vreme potrivita. Arareori constientizam acest lucru, dar si copiii – prin nasterea, educarea, formarea lor spre a deveni Oameni, sunt „roade” ale suferintei creatoare. Roade bune. Singura forma in care suferinta devenirii are rost si poate fi purtata usor.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: