Pomul vieţii şi pomul cunoştinţei binelui şi răului

Cele materiale ne-au fost îngăduite de Dumnezeu, dar gustarea lor trebuie să se facă în limitele rânduite de El, fără să uităm de El.

 

Părintele Stăniloae arată că este mult mai importantă semnificaţia spirituală a gustării din acest pom, care presupune o semnificaţie spirituală a pomului însuşi. Chiar prin materialitatea obiectului în legătură cu care s-a produs căderea, se exprimă o semnificaţie de ordin spiritual: prin ea se indică o aplecare a omului spre cele simţuale şi materiale, într-un act de neascultare de Dumnezeu.

Dumnezeu nu se comportă pasiv în faţa căderii lor: ei sunt scoşi de la pomul vieţii şi printr-o retragere a acestui pom de la posibilitatea lor de vedere. Lumea devine netransparentă şi producătoare de moarte şi de corupţie nu numai prin fapta oamenilor, ci şi prin actul lui Dumnezeu, care-şi retrage unele energii ale Lui din ea. Faptul că se spune că pomul vieţii a rămas undeva de unde oamenii au fost scoşi înseamnă poate că „lumea a rămas în sine un potenţial pom al vieţii, a rămas potenţial transparentă, dar oamenii au căzut de la această cunoaştere a ei. Ei n-au mai văzut lumea ca grădină, ca Rai al deplinătăţii vieţii, prin care umbla Dumnezeu; ei n-au mai văzut lumea în semnificaţia ei deschisă infinitului personal al lui Dumnezeu. E semnificativ că sfinţii, care prin Hristos s-au ridicat peste alipirea exclusivă la creaţie, văd în ea reliefuri şi dimensiuni ascunse pentru cei ce nu ştiu decât de lume”, explică părintele Dumitru Stăniloae, în Teologia Dogmatică Ortodoxă.

pomul vietii

Nu fructele pomului prin ele însele aveau proprietatea de a pricinui moartea, ci nesocotirea poruncii dumnezeieşti de a nu mânca din ele a avut acest efect. Gustând din pomul cunoştinţei binelui şi răului, omul a cunoscut prin experienţă proprie ce este bine şi ce este rău. De aceea s-a şi numit acest pom în felul acesta. (Fericitul Augustin)

 

Proprietatea de a pricinui moartea o avea nesocotirea poruncii

Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi numesc pomul acesta pomul cunoştinţei binelui şi răului nu pentru că ar fi avut într-adevăr puterea de a împărtăşi protopărinţilor noştri o cunoştinţă care le-ar fi fost străină, ci doar pentru că, „gustând din fructele sale, puteau să cunoască din experienţă, şi au cunoscut în realitate deosebirea care există între binele din care căzuseră şi răul în care căzuseră”, spune Fericitul Augustin. Nu fructele pomului prin ele însele aveau proprietatea de a pricinui moartea, ci nesocotirea poruncii dumnezeieşti de a nu mânca din ele a avut acest efect. Gustând din pomul cunoştinţei binelui şi răului, omul a cunoscut prin experienţă proprie ce este bine şi ce este rău. De aceea s-a şi numit acest pom în felul acesta. O explicare în sensul acesta a pomului din paradis dă Sf. Ilarie de Poitier: „Astfel, pomul acela n-a avut în gustul fructului său puterea de a împărtăşi binele şi răul, ci pentru că diavolul, voind să ducă la gustare pe Eva şi prin ea pe Adam, ca să o poată îndemna la aceasta cât mai uşor, a minţit că în fructul arborelui acela ar fi binele şi răul, sau că dacă ar gusta din el ar deveni dumnezei; iar Eva a crezut…”

Arborele acesta nu putea fi rău şi dăunător omului, prin natura sa, dimpotrivă, era bun ca şi restul creaţiei lui Dumnezeu, căci neascultarea avea moartea în ea, nu pomul. La fel şi Sf. Ioan Damaschin spune că: „Pomul nu a născut moartea, fiindcă Dumnezeu nu a creat moartea; dar moartea a fost urmarea neascultării”. El a fost ales doar ca mijloc de încercare, acesta fiind singurul motiv al opririi omului de a-l întrebuinţa, cel puţin momentan, căci acest pom nu a avut vreo anumită putere spirituală.

[Liviu Petcu, Pomii Raiului]

Imagine: Pomul vietii, Gustav Klimt

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: