Binele – răul

Pe temeiul Revelației dumnezeieşti, Sfinţii Părinţi ne învaţă că binele are realitate ontologică absolută; că a fost un timp în care răul nu a existat şi va fi un timp în care el nu va mai fi. Nu a fost însă un timp în care virtutea să nu fi existat şi nici nu va fi un timp în care aceasta să nu mai fie.

 

În ceea ce priveşte consistenţa şi ordinea, răul este ulterior şi secundar în creaţie. El apare prin pervertirea unei fiinţări, în sine bună, şi va dăinui atât timp cât va dura această pervertire. Din neştiinţă şi din uitare, din lipsă de măsură, din uzurpare şi abuz se nasc patimile şi suferinţa. Nu există nimic creat de Dumnezeu care să fie rău în sine. Răul ajunge la noi prin întrebuinţarea puterilor naturale în mod contrar firii şi raţiunii ei, de aceea Domnul dezleagă pe cel ferecat. El nu nimiceşte lucrurile, căci este Creatorul lor, ci, dezlegând patimile, slobozeşte făptura din lanţurile care o ţin legată în neputinţă şi boală. Este o certitudine că Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, a venit pentru noi. Acesta este timpul milostivirii, al harului şi al adevărului.

[Pr.Lect.Dr. Dumitru Pintea]

Imagine: „Scara virtutilor”, Manastirea Crasna (PH) – preluare internet

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: