Drumul spre sfinţenie: biruinţa sub semnul Crucii

Intre pocainta cutremuratoare a Sfintei Maria Egipteanca si martiriul Sfintilor Inchisorilor

Maria din Egipt: o tanara de-o frumusete care a cunoscut rapid… popularitate – am spune astazi, in vestitul oras Alexandria, dar si in imprejurimi, si care a trait in a 2-a jumatate a sec.IV si prima jumatate a sec.V, isi dedica floarea tineretii – din frageda adolescenta, vreme de 17 ani – desfatarilor lumesti. In acestea considera ca este sensul vietii; ca astfel se bucura din plin de ea: prin desfrau (de dragul desfraului, nu pentru bani), ospete cu vin din belsug, cantece desantate si altele asemenea.

O multime de tineri porniti spre Ierusalim pentru Sarbatoarea Inaltarii Sfintei Cruci, ii atrage atentia; va propune plata calatoriei prin propriul trup. Din curiozitate, vrea sa mearga si ea unde era Crucea (pe care fusese rastignit Iisus si care fusese gasita cu putin timp inainte de nasterea ei, prin stradaniile Imparatesei Elena), insa o forta nevazuta o opreste. In mod repetat. Are o tresarire sufleteasca si, vazand icoana Maicii Domnului, o roaga sa o ajute, fagaduind in schimb ca isi va schimba viata. Ceea ce va face – potrivit indemnului divin pe care il primeste – traversand Iordanul cu doar 3 paini si “salasluindu-se” in desert, dupa ce reusise sa se inchine Sf.Cruci.

Dupa 47 de ani de pustnicie, o intalneste parintele Zosima, care-i afla povestea vietii, luptele cu patimile si poftele anterioare convertirii. Este uluit sa observe ca atunci cand se ruga, sfanta radia o lumina aparte si chiar se ridica de la pamant. Devenise mai mult duh decat materie.

Martiriul Sfintilor Inchisorilor – susprins artistic intr-un mod memorabil in spectacolul “Ridica-te, iarta si invinge!”: regie si interpretare Camelia Varga – ne ofera doua fete.

Una este cea a raului intruchipat: cei care au dat verdictele de vinovatie pentru oameni – din toate categoriile sociale – care gandeau altfel decat “decretase” regimul comunist si mai ales aceia care au executat aceste verdicte, supunand condamnatii unor umilinte si manifestand o cruzime greu de imaginat. Pentru ca una din “vinile” care deranjau puternic regimul era credinta in Dumnezeu, mintea bolnava a tortionarilor a nascocit scene ce “reconstituiau” intrarea lui Iisus in Ierusalim, unul dintre detinuti fiind pe post de asin sau rastignirea, prin care unul dintre oameni era tintuit pe o cruce si plimbat asa, spre amuzamentul si batjocura gardienilor. A unora.

Alte scene si tratamente infioratoare, e greu de acceptat ca au putut fi imaginate de oameni, daramite sa mai fie si “aplicate”, spre “reeducare”, unor semeni.

Dar exista si o fata luminoasa. Reprezentata de aceia care au supravietuit raului, oamenii care au iesit din iad, care au marturisit ororile prin care au trecut si despre moartea martirica a unor colegi de celula, dar, mai mult, care ne impartasesc o lumina aparte. Un chip aparte al umanului. Al umanului despatimit. Care a redobandit frumusetea cea dintai.

O confesiune apare constant in dialogurile cu acesti oameni renascuti – dupa botezul cu apa si in duh, prin cel al sangelui si suferintei ajutorul Maicii Domnului. Departe de a-si pierde credinta, cea mai mare parte a oamenilor suferintei temnitelor comuniste, au devenit adevarate cruci vii. Ridicand, prin verticala ei, a lor, umanul spre cea mai nobila dimensiune posibila, iar prin orizontala ei, imbratisandu-ne pe noi, cei slabi, neputinciosi, impatimiti, tematori, tradatori…, spre a ne impartasi din forta lor, din credinta lor, din sensul autentic al vietii pe pamant.

Deasupra vacarmului din lume”, spune Paul Evdokimov, “daca stim sa ascultam, sensul lucrurilor ne pune intrebari.”

 

Cate n-am putea auzi, de vreme ce pe pamantul acesta al nostru, si pietrele vorbesc!

Prof.Octavian Gabor, al carui articol Mary of Egipt and the communist prisons a inspirat acest material, aminteste de etimologia cuvantului “umilinta”, latinescul “humus” = “pamant fertil”.

Pamantul acesta al nostru, e imbibat cu lacrimi; e imbibat… cu sange.

De-am dovedi umilinta, cu siguranta, am rodi frumos.

Persecutia comunista a incercat sa rupa legatura detinutilor cu tot ce le putea da sens si aduce alinare, refuzandu-le contactul cu cei apropiati, incercand sa-i intoarca pe unii impotriva altora, sa-i dezumanizeze, sa le smulga radacinile. Cum spune prof.O.Gabor, “a incercat sa-i forteze sa devina Sf.Maria Egipteanca-inainte-de-a-ajunge-la-Ierusalim”. Libertatea sufletului, insa, n-a putut-o reprima comunismul. N-o pot reprima nici consumerismul sau capitalismul, care ne sunt mai familiare – daca vrem sa ramanem liberi.

Durerea, suferinta par ultimele mijloace prin care sufletul se zbate spre si pentru lumina.

Adapostiti sub acoperamantul Maicii Domnului, ghidati de exemplul ei, reconsiderand sensul vietii, nadajduim sa avem o calatorie cat mai linistita si sa renastem odata cu Lumina Invierii, care vine si peste cei buni, si peste cei rai, si peste cei dintai, si peste cei din urma…

Pentru a auzi cuvintele minunate: “Bucurati-va!”, pentru a trai aceasta Bucurie, trebuie sa-i facem loc in suflet, dupa modelul sublim al Maicii Domnului – asa cum frumos spune prof.Gabor, care devenise cu totul iubire si acceptare.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: