Sufletul – „cer nou”

1 2 4Grăit-am ieri, prin lacrimi, cu Domnul și i-am spus:

De noi cum nu Ți-e silă, preascumpul meu Iisus?

Cum nu-Ți întorci Tu fața, cu silă, de la noi

Și cum mai poți să suferi făptura de noroi?

Cum poala preacurată, Stăpâne, n-o ferești

În tina omenească să nu Ți-o murdărești?

Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat,

Cel care peste aripi de îngeri a călcat?

Cum poți să suferi, Doamne, miros de putregai,

Când ai tămâia dulce a crinilor din Rai?

Tu, care stai în ceruri cu mari luminători

În inima mea rece, cum vrei să Te cobori?

Ca Petru, ani de-a rândul Te-am izgonit mereu:

Ieși de la mine, Doamne, că păcătos sunt eu!

Dar n-ai plecat. Ba încă cu pasul Tău curat,

Ai coborât tot cerul, în iadul meu spurcat.

Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curățit,

Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit.

Cu focul Tău pe mine, cel rece m-ai aprins

Și peste sărăcia mea goală ai întins

Un colț al hainei Tale și m-ai făcut bogat,

Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.

Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neîncăput

Și sufletul meu, iată, Tu cer nou l-ai făcut.

În sufletul meu, astăzi, Tu Însuți locuiești,

Cu Maica Preacurată, cu cetele cerești.

Și pentru toate-acestea, Iisuse preaiubit,

În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit.

[Zorica Lațcu]

***

Imagini: picturi Vladimir Volegov

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: