Leul în comunitate

"Cand eu racnesc, se teme si frunza de-al meu ton..."

„Cand eu racnesc, se teme si frunza de-al meu ton…”

Împărăţesc în junglă, din junglă mă hrănesc

Şi pentru orice pradă eu Ţie-Ţi mulţumesc!

Când eu răcnesc, se teme şi frunza de-al meu ton.

Nimeni nu mă răpune; un singur om, Samson,

Luptându-se cu mine m-a-nvins neaşteptat…

Dar, ca să mă învingă, putere Tu i-ai dat!

Am forţă, am tărie, voinţă-n trupul greu

Şi mă supun poruncii de-a fi lui Dumnezeu!

Pe Daniel, profetul, în groapă, dat la lei,

Mi-ai poruncit să-l apăr! L-am apărat de-ai mei!

Îmi port cu fală trupul puternic şi frumos.

Nevolnic sunt la Tine şi Mielul Sfânt Hristos!

Îţi mulţumesc, Părinte, că mi-ai dat astea toate,

Chiar dacă nu-s iubit de o comunitate!

La stânga Ta, Părinte, pe tronul Tău din Cer,

Vreau să rămân un simbol de forţă şi mister!

Maria Gabor, din vol. „Cuvioasele animale”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: