Vis convertit

Azi-noapte cu mânie in visul meu strigam,

Profund scandalizată-mpotriva lui Adam.

– De ce n-a fost el ager, de ce nu m-a oprit,

Cand șarpele la mine viclean a sâsâit?

Adam, cu fața-ntoarsă, dormea senin mereu,

Părea-mpăcat cu soarta, cu ce dă Dumnezeu.

Mă răsuceam răpusă de neodihnă mare:

Să fi rugat pe Domnul! Să fi cerut iertare!

Adam si Eva3

Cu gesturi agitate răstorn in somn cățuia,

In care de cu seară imi fumega tămâia.

Un bob mic de tăciune pe buzele inchise,

Mă arde cu-ntâmplare și mă trezesc din vise.

Cu mare tulburare arsura sufeream.

Până și-n somn, vai, Doamne, eu mă mai răzvrăteam.

Mă prinde deznădejdea. Ascunsa ei trufie

Mi se strecoară-n suflet cu-atâta perfidie,

Că-aproape că-mi pierd firea. In sufletul căzut,

Măsor cu-a mea iuțime tot timpul ce-a trecut.

Adam si Eva2

Vicleanul, de-astă dată, ascuns sub semn de carte,

Imi arăta destinul femeilor deșarte,

Războaiele trecute, trădare și declin.

Tresar. Presimt ispita și repede mă-nchin.

Găsesc in rugăciune așa nădejde mare,

Chem pe Măicuța Sfântă, să-mi vină-n apărare.

Ea imi trimite-un Inger cu aripile mari,

Pe cartea grea, deschisă-ntre umerii lui tari,

Mi-arată cu o pană, la paginile-anume,

Eroi, martiri, sfinți, sfinte, cu nume, fără nume.

O omenire-ntreagă din Eva și Adam,

Prin seminția sfântă a marelui Avraam.

Mi se perindă-n minte cu slovele latine

Ca să-ntâlnesc in mine femeile creștine.

Maria Gabor

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: