Din “Lumea deştertăciunilor” în Ţara Sfântă

Intre zambetul Fecioarei Maria* si lacrima vie a lui Iisus**

Sunt cele mai sensibile randuri pe care le-am scris vreodata. Si foarte personale. De fapt, nu sunt randuri, si nici macar ganduri, sunt o incercare de a transpune in cuvinte trairi sau stari. Ar trebui parcurse doar de cei care simt sa o faca. Iar pentru cei care simt vor avea ecou, rezonanta direct in suflet; uneori alin(t)ator, alteori intepator, dureros… Sau in diverse alte nuante.

De ce (le) scriu? Pentru ca nu pot sa nu o fac. Asa cum, in egala masura, nu pot sa povestesc. Cuvintele refuza sa se lase rostite.

M-am intors de curand din Tara Sfanta. Preluand in deplin asentiment o traire a scriitorului Dan C.Mihailescu (dupa o calatorie la Athos), imi dezvalui deschis starea de spirit: oare chiar m-am intors?

Maica Domnului Betleemita

Intr-una din primele zile, aveam sa ma intalnesc cu o *icoana nu foarte cunoscuta la noi, singura in care Maica Domnului zambeste. M-a urmarit aceasta icoana pana cand am reusit sa o cumpar si sa am cumva asigurarea ca e cu mine. Altfel, ceva nestiut dar intens, ma indemna sa revin sa o revad in original (se afla in Biserica Nasterii Domnului din Betleem). Ajunsa acasa, aveam sa descopar ca aceasta reprezentare “ma cauta” de ceva vreme… Prieteni sau cunoscuti care calatorisera in Israel, daruisera celor mai apropiati mie, ca intr-o perfecta intelegere, diverse obiecte personalizate cu reproducerea acestei icoane.

Cele 3 pietricele rosii care o impodobesc, am aflat ulterior ca amintesc de pietrele pretioase pe care tarina Ecaterina le-a daruit ca recunostinta pentru minunea pe care a trait-o rugandu-se la aceasta icoana, hotarand ca din acel moment tarinele sa nu mai poarte rubine, ele fiind dedicate exclusiv Maicii Domnului.

In autocar, ma intampina ca dintr-o reclama de acasa replica: “a fost cumparata mai ieftin din alt loc”. Foarte posibil. Pentru mine e… nepretuita!

Iisus Milostiv si Judecator

Cu vreo 10 ani in urma, o alta icoana** “mi se lipise de suflet”. N-am putut pleca fara ea. Abia acasa am aflat ca ar putea fi cea mai veche reprezentare a lui Iisus, salvata de furia iconoclasta (=distrugerea icoanelor) si ca dateaza din sec.VI. Se afla in Manastirea Sf. Ecaterina din Egipt, protejata fiind intr-un muzeu. La acea vreme nu-mi trecea prin minte ca voi avea ocazia sa o vad. Pe loc, nu mi-am dat seama nici ce ma atragea irezistibil la ea. Am descoperit particularitatea: jumatatea din partea dreapta a chipului (stanga cum privim) este plina de blandete, iar cea din stanga este aspra. Privind-o la locul ei, in muzeu, mi s-a parut ca exact din ochiul stang se prelinge o lacrima, iar gandul-reflex a fost: si cand judeca Iisus Hristos e milostiv; apoi Iisus zambea cu totul. Este o marturisire in premiera. Am plecat atat de SENINA – desi m-am desprins cu greu de locul respectiv -, cum nu-mi amintesc sa fi fost de prea multe ori in viata mea.

Icoana Iisus Pantocrator, detaliu

Poticnirea din Sinai

Dintr-un sentiment de slabiciune, am ezitat sa-mi asum urcusul pe Muntele Sinai, la altitudinea de 2.285 m. Un drum greu, 7 km, parcurs pe timp de noapte. Doar prietena mea stie exact impulsul irezistibil care, in mai putin de 5 minute, ne-a facut sa ajungem din urma grupul pregatit de urcus. Dupa aproape 3 ore de mers, am ajuns la cele 700 de trepte din piatra ce duc spre locul unde Prorocul Moise a primit Tablele Legii. Din varf, pe intuneric, instinctiv privesti cerul… Noua ni s-a dezvaluit splendid. Plin de stele. Cineva spunea ca parca e Craciunul. Cu lumini reale. Coborandu-ne privirile, uitandu-ne in jos, luminile lanternelor dezvaluiau pustiul. “Privirea noastra trebuie sa fie, deci, in sus!”, mi-am spus. Dupa cei 14 km parcursi in echilibru adeseori pus la incercare, mi-am zis ca de stiam cum e drumul, nu l-as fi facut. Acum, dupa putina vreme, n-as ezita sa-l reiau. “Greul de pe pamant” il percep din alta perspectiva acum…

Si la Sfantul Mormant ne-au inghesuit rusii. La propriu.

Nepregatiti pentru atacul lor strategic, “am cedat flancul stang”, incolonandu-ne cate 2-3. Hotarate, fara liniste pe tot parcursul superbei Liturghii in limba greaca, rusoaice pline si nelinistite s-au intercalat intre noi, “rupandu-ne coeziunea”. Si tulburandu-ne linistea. Intrucat nu mai aveau unde inainta, pot deduce ca isi exersau practica ofensivei. Daca noi am inteles si invatat ceva, ar fi sa ramanem UNITI in defensiva. Individual ne-ar coplesi oricand.

Manastirile Sf.Ecaterina si cea din Hozeva (unde se afla Sf.Ioan Iacob) le-am resimtit intr-un mod aparte, iar pe Drumul Crucii am avut cel mai intens sentiment ca “suntem intr-o poveste gresita”. Noi, cei care imortalizam febril de parca, de L-am intalni pe Iisus ducandu-Si Crucea, L-am opri spre a-L surprinde; noi, cei nerabdatori sa alegem racoritoarele si hrana care sa ne mai improspateze fortele; noi, cei care nu rezistam tentatiei de a afla ce pret au tot felul de lucrusoare cu care comerciantii, “infiltrati” intre Pietrele Durerii si peste Lacrimile si Sangele Mantuitorului, ne imbie; noi, cei care hraniti, hidratati si senini, mai facem cateun popas si zambim pentru poze… Noi, dintre care cea dintai sunt eu.

A 3-a incercare(cronologic, prima)

Din start lucrurile n-au fost line. Cand am aflat despre calatoria in Israel, Peninsula Sinai si Egipt, am constatat ca pasaportul mi-e expirat, in alta parte si chiar sa-l fi avut cu mine, nu aveam certitudinea ca-l voi putea obtine pe cel nou in timp util. Fie ce-o fi!, mi-am zis. Cu foarte scurt timp inainte de plecare, o neasteptata chestiune de sanatate – exact din cele care pot compromite o calatorie, m-a determinat sa anunt ca voi renunta. Rational procesand lucrurile era cea mai buna decizie. Si totusi, in sufletul meu rasuna impulsul: “Mergi! Nu renunta!”

Ecoul sufletului a fost pe frecventa cu care, in mod concret, prietena care m-a si anuntat despre calatorie, isi exprima in ciuda tuturor argumentelor obiective SPERANTA ca vom merge impreuna. Suprinzandu-ma pe mine insami, in ziua urmatoare aveam sa anunt ca “revin in echipa”. Fie ce-o fi!, mi-am zis din nou.

Imi gasisem Omul!

Un Om care m-a suportat cu toate ale mele.

Simbolic..

Primul popas a fost pe Muntele Tabor, locul unde Iisus Si-a dezvaluit Dumnezeirea.

Ultimul, intr-o biserica greceasca ce pastreaza o icoana unicat: intalnirea Maicii Domnului dupa aflarea vestii ca va naste pe Iisus, cu Sf.Elisabeta, purtand in pantece pe Sf.Ioan Botezatorul. O icoana de-o infinita gingasie. Copiii, “promisiunea viitorului si garantia suferintei”, dupa cum am auzit, cu scurt timp inainte de a pleca la drum, un preot la Sarbatoarea Intampinarii Domnului.

Intr-o viata ce din clipa nasterii ne asteapta cu crucea de purtat, o calatorie in Tara Sfanta e sursa de la care sa ne alimentam cu energie vie. Cea mai puternica. Avem surse si mai la indemana. Din prejudecati de cele mai multe ori, le ocolim. Sau chiar nu vedem si nu le auzim chemarea.

Vedem si auzim, in schimb, promisiunile de fericire cu care suntem ispititi prin toate formele si de pe orice posibil canal de comunicare / socializare. Ne lasam prinsi in capcana ca „modern”, „confortabil”, „la moda” sau „aspirational” (cu cat mai scump, cu atat mai ravnit) ne pot umple golul interior. Ispitim – sub diverse forme si ne lasam ispititi – de diverse… nimicuri. Poate cea dintai – eu. Profana, nepregatita, sovaind, eu am pasit in Tara Sfanta. Profana, nepregatita, sovaind, am descoperit Tara Sfanta in mine.

In locuri de conflict latent si adeseori propriu-zis, in ciuda alertelor Ministerului de Externe, n-am simtit neliniste. Chiar intre toate nelinistile mele de om s-a asternut o netulburata stare de BINE si SIGURANTA.

Multumesc prietenei mele (incercate), Raluca-Elena; pr. Ioan Ovidiu Polexa, ghidul potrivit in locurile potrivite si omul rabdator in situatii… delicate; pr.Nicolae Lie, un inspirat initiator si lider, dublat de omul cu subtilitati rafinate si un umor sanatos.

Carmen Orzea, consultant comunicare

3 Comments

  1. Nu e putin lucru sa incepi postul mare citind calatoria intru Tara Sfanta a unui suflet apropiat. Multumesc, Carmen.

  2. Reportaj de calatorie al jurnalistei-marturisitoare Lucia Baki (Monitorul de Fagaras):
    http://www.monitorfg.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=12122:pelegrin-in-ara-sfant&catid=43:tiri-locale&Itemid=29

  3. „Note de pelerinaj”, Elena Dulgheru – critic de film, jurnalist, poet, traducator:
    http://elena-dulgheru.blogspot.ro/

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: