„Mândrie”, „prejudecată”: o perspectivă diferită

Prin labirintul lumii ce ne înconjoară, în care mai totul parcă se dorește să devină relativ, cred că putem cădea de acord măcar asupra unor premise simple. Una ar fi că „mândria” denotă un fel de aer sau chiar atitudine de superioritate față de ceva ce ai, simți sau ești.

Am desprins o concluzie – prin prisma interacțiunilor cu viața -, că, exceptând un sentiment, o trăire, care DACĂ este AUTENTIC(Ă) nu are opus, oricare din celelalte ni se oferă „în pereche” cu contrariul. Poate pentru că viața – în ansamblul ei, dar și pe părți-, tinde, ne cheamă spre ECHILIBRU, ARMONIE.

Sub o lupă a logicii, prin urmare, a te declara mândru de ceva anume, comportă interpretarea că te-ai simțit cândva jenat de “acel ceva” și/sau riscul ca același “ceva” să îți genereze un sentiment de disconfort la un moment dat.

În momente de izbândă sau cărora le este imprimat un caracter sărbătoresc, ne simțim instinctiv mândri. Lăsându-le la o parte pe cele ce țin de un cadru restrâns, m-aș referi la cele cu cadru (mai) larg.

În An de Sărbătoare pentru poporul român, nu sunt puține demersurile de gratulare a acestei apartenențe, sub deviza generică: mândru ca sunt român. Prin caracterul pozitiv, n-am cum să nu le consider de bine sau, oricum, bine intenționate. Inevitabil, însă, mintea mea rulează întreg cadrul: avem și motive să nu fim mândri sau le vom avea…

Menționată mai sus ca opusă “mândriei”, starea de disconfort e generată, de exemplu, de faptul că nici în rarele momente de frumos nu reușim să ne detașăm de reflexele individuale sau de grup pentru un frumos netulburat, neumbrit.

__________________

Un istoric băşcălios

În an cu puternică încărcătură istorică, postul public de televiziune găsește potrivit să gazduiască o emisiune al cărei protagonist – absolvent al unei facultăți de profil, inteligent și carismatic -, răsfoiește degajat, din fotoliu, istoria românilor, în spirit-”bășcălios”-marcă-românească (neînregistrată). Poate că istoria (cu tot cu manualele dedicate) este domeniul care a cunoscut și cunoaște cele mai bulversante versiuni. Cea învățată de bunicii noștri nu seamănă nici cu ce au învățat părinții, nici cu ce am învățat noi și nici cu ce propun(e) mai recent. În AN ISTORIC măcar, e binevenită expunerea unor REPERE CLARE. Din partea unor oameni în măsură s-o ofere astfel. Căci există. Altfel, păreri are fiecare… Cu capitolele ei mai bune sau mai dureroase, doar asumându-ne-o așa cum a fost realmente cred că putem construi prezentul și pregăti viitorul de-o manieră poate mai inspirată.

În contextul descris, mă tem ca mesajul: „Cum serbăm noi Centenaru’, dacă nu încingând grătarul?! „(al reţelei germane de magazine Penny Market, care se recomandă prin eticheta: *știe ce ne place*), să nu ne rămână asocierea cea mai bine întipărită vis-a-vis de anul 2018. Dacă nu cumva singura…

___________________

Românii fără dinţi

Nu pot fi mândră câtă vreme între concetățenii mei sunt oameni care trăiesc la limita resurselor; mă gândesc uneori oare cum supraviețuiesc. (Sau cum reuşim să supravieţuim per ansamblu, la câte provocări întâmpinām.) Că unii nu sunt prea educați, iar când se manifestă public – scandând lozinci simple, preluate, pe care din motivele lor le aprobă -, unii DIN CEI MAI educați oameni din spațiul public constată cu emfază că, redau aproximativ: aceia îs fără dinți (la propriu şi/sau simbolic). Trec peste detaliul că, cel mai probabil, nu au cu ce să-i repare (nici simbolic) și deduc că, dacă îşi pierd dinţii – accidental sau prin datul etapei biologice, oamenii ar trebui să tacă.

__________________________

Două ardelence în Bucureşti

În urmă cu câțiva ani, mergând cu mama prin centrul orașului, ne-au atras atenția bărbați din trupele speciale, jandarmi și mașini de poliție, mai mulți și mai multe decât de obicei. Ne-am gândit că o fi vreun exercițiu. Căldura a făcut să ne retragem “la umbră” mai repede decât intenționam. La știri, seara, aveam să aflăm că fusesem pe traseul militanților pentru drepturile celor cu altă orientare sexuală, reuniți alături de simpatizanții lor sub deviza: Gay Pride. Felul lor de mândrie.

O aud pe mama:

Bine că am plecat de-acolo, că dădeau ăștia peste noi. Poate mai apăream și pe la televizor!

În prima fază mi-a venit să râd. Doar în prima fază… Sunt excepții posturile tv, fie ele și de nișă, care să fi ratat relatarea. În vreme ce evenimente sau subiecte cu miez nu-și găsesc loc, timp, expunători (amplificatoare) media..

A nu se înțelege că am ceva cu acești oameni ce spun singuri: au o problemă! Privată, dar î(ș)i caută soluția (în) public. Pe o deja obișnuință mediatică: accesarea la nivel de discurs și chiar strecurarea camerei de filmat “pe gaura cheii”.

__________________________________

Prejudecăţi vechi şi noi…

Cel puțin interesant detaliul că la nivelul generațiilor-în-floare-acum (oameni între 20-50 de ani), exact între cei declarat “lipsiţi de prejudecăţi” întâlnim pre-judecata: ceea ce ține de trecut, istorie, de valorile generațiilor dinainte este prăfuit, desuet, neavenit. Și chiar de râs.

Sub imperativul comercial al “noului”, al lui “cool”, s-a disipat simțul bun de a discerne. Ne îndrăgostim de sloganuri, ne atașăm de produse și promisiunile lor, idealurile noastre se transferă tot mai clar în zona activismului la care marketingul îndeamnă: trăiește ACUM!, cumpără ACUM! Și aproape orice altceva… “ACUM!” În vin în minte cuvintele biblice: mănâncă, bea și te veselește…, asociate omului nesocotit, rupt de sinele profund, rupt, practic, de sine însuşi.

Nimic nou, deci. Cu fiecare nouă generație, pulsiunile își revendică prim-planul. Își caută și, de cele mai multe ori, își află satisfacerea. Departe de a fi o prejudecată, cuvintele expun realitatea: consumul disperat ne lasă, de fapt, tot neîmpliniți, pradă altor momeli.

Ca să nu încerc un alt sentiment, mă străduiesc să iau lucrurile ca atare.

Sunt om, femeie, româncă.

Cu riscul de a mă “lovi” și de opusul stării (cum tocmai mi s-a întâmplat mai sus), aș căuta (și găsi) motive de mândrie. Pentru fiecare în parte şi pentru toate la un loc.

Mă tulbură, însă, într-atât divizarea pe diverse criterii, înregimentarea, discursul agresiv, încât caut să mă detașez și de posibile motive de mândrie, și de pre-judecăți.

__________________________________

O concluzie incitantă și-o interpretare pe fond

“… în fond, suntem rezultatul interpretărilor și reinterpretărilor vieții…”

Nu am reușit să identific autorul acestor gânduri, care mi-au prilejuit momentele de reflecție parțial redate mai sus -îl intuiesc pe Mircea Eliade.

N-ai cum găsi echilibrul, armonia, starea de senin, nici în sentimente de mândrie, nici în prejudecăți, ci  într-o singură trăire. Doar să fie autentică!

Exact în timpul când scriam aceste rânduri, am primit pe whatsapp mesajul *Popor român, tu taci!* al Părintelui Iustin Pârvu.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: