Așteptare
E masa pregătită, Iisuse, și Te-aștept,
Cu-aprinsă nerăbdare, tresare doru-n piept.
N-aud nici o bătaie la ușă, dar deschid:
E vântul! Își lovește aripile de zid.
*
Așez pe masă-un sfeșnic și crinul lângă el,
Mut farfuria, cana, mai pun un șervețel,
Ascult, dar mi se pare că parcă bate, dar
E ploaia ce-și înfige săgețile-n stejar.
*
Carafele sunt pline. Mă uit amănunțit,
Inima-mi bate tare… Iisuse, ai venit?
Sar repede la ușă, să nu stai să aștepți.
Un fulger smulge clanța, dă ușa de pereți.
*
Târziu adorm în noapte, simțeam în piept
durerea.
Visez că o furtună îmi mătură-încăperea.
Când mă trezesc, la ziuă, abia de îmi revin,
Carafele cu apă sunt pline acum cu vin.
***
Maria Gabor, vol. Învierea femeii lui Lot,
Editura Cu Drag, Chișinău
Imagine: blog Gabriela Chișcari