După ani și ani, Împlinirea

Reprezentare de pe Iconostasul Catedralei Naționale

„Faceţi făgăduinţe şi le împliniţi Domnului Dumnezeului vostru.” (Ps.75, 11)

Catedrala: o promisiune în împlinire a neamului românesc

… O turlă, încă-o turlă în mișcare,

Tot mai aproape zidurile cresc,

Apare dintr-odat strălucitoare

O Catedrală–n nimb arhieresc.

Șase călugări în veșminte albe

O poartă-nalt pe umerii vânjoși.

Sclipiri de stele-n pletele lor dalbe

Sunt sufletele marilor strămoși…

Maria Gabor, „Sub crucea roșiatică de-arin”, din volumul Învierea femeii lui LOT

În 25 noiembrie 2018 a fost sfințită Catedrala Mântuirii Neamului (Catedrala Națională)

„Înfăptuindu-se unirea politică a tuturor Românilor, prin strădania atâtor minți alese și prin sângele atâtora dintre copiii cei mai buni ai neamului, aducem laudă îndreptățită lor și slavă nesfârșită Atotputernicului Dumnezeu, care nu ne-a părăsit în necazuri, ci ne-a întărit inima și gândul ducându-ne la izbândă. Astăzi, mai mult ca oricând, suntem datori să-l preamărim din toată inima cu cântarea Cu noi este Dumnezeu, înțelegeți neamuri și vă plecați, căci cu noi este Dumnezeu.

Neamul întreg și-a încordat vânjoasele-i brațe pentru îndeplinirea scumpului său ideal național: neamul întreg se cuvine să-și arate recunoștința către Dumnezeu, de la care ne vin toate darurile, ridicându-i altar de închinare, pe care ni-l închipuim ca o podoabă a gândului artistic românesc.

Iar, pentru fericita întrupare a acestui gând al nostru și pe temeiul orânduirilor canonice, cer Prea Sfințitului Sinod al Bisericii strămoșești, înalta sa binecuvântare, spre a se putea începe pregătirile pentru ridicarea acestei Sfinte Biserici.

Și Domnul va răsplăti celor ce iubesc buna podoabă a casei sale.”

București
10 Mai 1920

Ferdinand – Regele României

Sursa: roncea.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: