„Maluri de Prut”, istorie și vin: noblețea unei trăiri într-un Centenar de suflet

Despre românii din Republica Moldova se vorbeste ca repere de frumusete – la propriu si figurat; de românitate. In durerea ruperii de tara-mama, au pastrat in suflet iubirea de neam. Iubirea in general. (Nu intamplator cu majuscula). Au gasit in credinta si acel voal ocrotitor imaterial, precum painea painea proaspat scoasa din cuptor are stergarul de in sau bumbac. Vitregia istoriei nu i-a inrait. Sunt, poate, cea mai sensibila expresie a sufletului românesc.

 

La bilantul simbolic al campaniilor publicitare dedicate Centenarului, „Maluri de Prut” este cea mai frumoasa materializare a unei idei. Nu ezit sa o incadrez aici, desi, din discretie, nici macar „nu s-a inscris in competitie”. (Realitatea a dovedit ca nici nu putea avea). Ceea ce simti se imprima in ceea ce faci. Iar in aceasta campanie am intalnit profunzime si traire, esenta si arta, poezie si viata. Românitate.

 

Dintre mesajele ce au insotit campania de lansare a vinului Maluri de Prut, aleg sa preiau un text din Caragiale:

 

Istoria pentru noi trebuie să fie un izvor nesecat de poezie sănătoasă, un șir de icoane sfinte de unde să căpătăm totdeauna învățătura de adevăr și insuflare de virtute.

 

Din soiuri ce cresc in ambele zone, Crama Purcari a stors vinul-comuniunii. Dincolo de caracteristicile tehnice, organoleptice, iesita din demersul-reflex de a valorifica un anume moment in propriul beneficiu (cazul tuturor celorlalte campanii de Centenar, inclusiv al celei pe care am considerat-o cea mai relevanta), aceasta crama a reusit sa cuprinda („a cuprinde” este verbul „imbratisarii” in Republica Moldova) ceea ce, candva, Dumnezeu a unit, iar oamenii au reusit sa desparta. Tehnic vorbind, din perspectiva comunicarii, aceasta campanie nu este doar relevanta, este AUTENTICA si are ceea ce extrem de rar (spre deloc!) intalnim in promovare: are SUFLET.

 

Imaginea de pe eticheta a fost aleasa dintre lucrarile a 12 pictori, invitati sa exprime modul in care vad imbratisarea dintre soiurile de struguri chemate sa dea ce e mai bun din ele, Feteasca Neagra si Rara Neagra. 

Ianis Lungu #MaluridePrut

Antonia Guretskaia #MaluridePrut

 

 

 

 

 

 

Alexandru Danu #MaluridePrut

Anastasia Trifan #MaluridePrut

 

 

 

 

 

 

 

Toate cele 12 picturi le puteti vedea aici.

Castigatoare a fost declarata de public lucrarea lui Andrei Shimanski.

Andrei Shimanski #MaluridePrut

 

Am apreciat delicatetea cu care a fost gandit momentul lansarii, inainte de Centenarul propriu-zis, spre a nu sfida Marea Unire cu un vin care, oricat de nobil, tot ar fi prea… mic. Anticipand-o, totusi. Pregatindu-ne starea. Bucuria. O bucurie in care, cu simbolistica lui, strugurele spune multe celui dispus sa-i asculte povestea. Caci e in bobul de strugure si promisiunea samantei, si lacrima curata cand „incepe via sa lucreze” simtind primavara in fibra ei, si parfumul floricelei suave, si plinatatea tot mai inmiresmata a boabelor rumenite de soare, si zbuciumul tescuirii, si freamatul fierberii, si tihna limpezirii. Mi-l imaginez sfintit in Taina Sfintei Liturghii, picurand in cei ce raspund Chemarii (la Cina), Sangele lui Iisus. Transformandu-i, transfigurandu-i prin frumusete si românitate divina. In 27 martie / 9 aprilie 2018, Basarabia a fost imbratisata de tara-mama. O unire divina pe care omul o poate doar formal desface. Iar in Iubire, asta n-a contat niciodata.

In limba ta ti-e dor de mama, si vinul e mai vin… (Grigore Vieru)

La multi ani, Românie de pretudindeni! Să redevii MARE!

Mai multe despre campanie

Vinul, editie limitata, poate fi gasit in Magazinul Bucuria

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: