[După un an]: „Măicuța pelerinului”

Mozaic al unei capele exterioare ce da spre Piata Rozariului (Rosary Square), din Lourdes – Fecioara din Lourdes deasupra unei reprezentari a Sf.Bernadette.

Mereu pe drum, el se-odihnește-n gând,

Pe urmele de pași cresc rugăciuni,

La fiecare cruce, rând, pe rând,

Cărările-ntind Calea cu minuni.

Pulpana i se zbate încurcat,

În osteneala pașilor haihui,

Abia ajuns că, iată, a și plecat

Un pelerin ce pare-al nimănui.

Se strâng, răzleţi, drumeţi necunoscuţi.

El scoate o icoană din desagă,

O ţin în slavă îngeri nevăzuţi:

„Mă binecuvântezi, Măicuţă dragă!

Și-mi ierţi în clipă gândul meu uimit.”

Îl chem pe pelerin la noi, la masă:

„Măicuţă Sfântă, bine ai venit!”

Se bucură icoanele din casă!

Maria GABOR, din vol. „Învierea femeii lui Lot”

***

Din Lumea desertaciunilor…

… in pelerinaj. Fiecare cu gandurile, ideile, motivatiile lui… Ce stiu, e ca eu „am fost cumva purtata”, mai ales gandindu-ma la ce risc mi-am asumat pornind la drum… Un risc pe care il constientizam, dar nu m-a(m) putut opri. Prin comparatie, de exemplu, cu situatii in care te straduiesti sa faci ceva, dar nu-ti iese! Parca nici nu puteam „articula” dorinte, cereri.

V-ati putea imagina un om rational, constient, dar „luat parca pe sus”? Mai in toate.

Ceva dincolo de intelesul nostru parca ar invalui locul. Locurile.

Agitatia oamenilor, mercantilismul, du-te-vino-ul si, poate, mai ales mundanul de care e intesat Drumul Crucii!, pot fi cumva, putin spus, descurajante. Si, totusi, nimeni nu cred ca nu e macar putin „miscat”, in sens POZITIV, de aceasta experienta. Depinde, desigur, si cum o traiesti. Insa nu cu „crispare”, „imbrobodit”, „chitit” sa ai vreo revelatie, sa se petreaca ceva minunat… In starea potrivita (destul de greu de atins), lucrurile vin de la sine. Am simtit caldura, BUCURIE. Defel teama (desi sunt si soldati cu arme mari la vedere).

In Egipt, da, mi-a fost teama. Doar pe drum.. Prin pustiu, printre pietre, stanci imense arse de soara; soldati de veghe in baraci improvizate; chipuri arse de soare si, poate, de viata. Cu asprimea ei.

La Sinai, Hozeva, altceva cu totul APARTE. Nu stiu cum e la Athos, dar cam asa imi imaginez starea, desi aici manastirile is foarte retrase. Izolate chiar. Vegetatie, aproape deloc. Vreun izvor cu apa… imi era greu si sa-mi imaginez unde ar putea fi.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: