Pentru o lume vrednică de copiii ei

„Sa facem lumea aceasta asa incat sa isi merite copiii” (Pablo Casals, violoncelist). Lumea de azi, ca si cea din timpurile sale, este profund tulburata; ce inseamna sa cresti un copil pe masura demnitatii de miracol irepetabil al unirii unor atomi care nu s-au mai configurat nicicand astfel si nici nu o vor mai face vreodata exact la fel? Un miracol UNICAT.

Cu aproximativ un secol in urma, poetul, pictorul si filosoful de origine libaneza Kahlil Gibran (6 ianuarie 1883 – 10 aprilie 1931) a abordat aceste lucruri cu o intelepciune sensibila, intr-un scurt pasaj din lucrarea Profetul. Cand o mama cu un nou-nascut la pieptul ei cere sfat, raspunsul profetului-poet al lui Gibran este:

Copiii tai nu sunt „ai tai”.
Sunt fiii si fiicele Vietii tanjind dupa Ea Insasi.
Vin in lume prin tine dar nu din tine,
Si desi sunt cu tine, ei, totusi, nu iti apartin.

Le poti darui dragostea ta, dar nu si gandurile tale,
Pentru ca au propriile lor ganduri.
Le poti „gazdui” trupurile, dar nu si sufletele,
Pentru ca sufletele lor salasluiesc in „taramul maine-lui”, pe care tu nu-l poti vizita, nici macar in visele tale.
Te poti stradui sa fii ca ei, dar nu cauta sa ii faci sa fie ca tine.
Pentru ca viata nu merge inapoi si nici nu intarzie cu ce a fost ieri.
Esti arcul din care copiii tai, sageti vii, sunt lansate.
Arcasul vede tinta pe calea infinitului, si te incordeaza/te arcuieste cu puterea Lui, pentru ca sagetile Lui sa fie lansate rapid si departe.
Lasa-te modelat de mana Arcasului cu bucurie;
Pentru ca tot asa cum iubeste sageata care zboara, iubeste si arcul care este stabil.


In original

Your children are not your children.
They are the sons and daughters of Life’s longing for itself.
They come through you but not from you,
And though they are with you yet they belong not to you.

You may give them your love but not your thoughts,
For they have their own thoughts.
You may house their bodies but not their souls,
For their souls dwell in the house of tomorrow, which you cannot visit, not even in your dreams.
You may strive to be like them, but seek not to make them like you.
For life goes not backward nor tarries with yesterday.
You are the bows from which your children as living arrows are sent forth.
The archer sees the mark upon the path of the infinite, and He bends you with His might that His arrows may go swift and far.
Let your bending in the archer’s hand be for gladness;
For even as He loves the arrow that flies, so He loves also the bow that is stable.

Imagine: Alessandro Sana, Crescendo

Dupa materialul: On Children: Poignant Parenting Advice from Khalil Gibran

Tags:

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: