„Dorul” (pr. Ioan Paroș)

(Sur)prinsi de valul contemporan ce ne impinge tot mai mult in bratele virtualului, putem avea reflexul ca tehnologia ne va deveni stapan si stapana. Poate ca nu, poate „scapa cine poate”, dar sigur ne odihneste, ne linisteste, ne bucura ceea ce este conectat la Sursa mai presus de cele create si modelate de om. Asteptand argumente ferme, pretinzand certitudini si-n cele ce tin de nevazut, s-ar putea sa (ne) ignoram cea mai relevanta si bogata dimensiune. O dimensiune relevata (si) de inspiratie; si inspirata de revelatie.

In Bucurestiul invaluit in ceata in care Luna arunca la ceas tarziu sclipiri argintii, in seara cand universul se pregatea pentru Ziua Poetului, au venit spre mine versuri si provocare, si mangaiere. Nu-i cunosc pe autori si nici nu am argumente ferme, dar poate ca dintre stele, dintre nori si ceruri-nalte, imbratisat de Sursa, Poetul trimite spre lumea ale carei tristeti le stie…, semnale de lumina, de incurajare, de… dor, pe care sufletele inalte le receptioneaza si ni le impartasesc. Cum ar fi… 

Dorul

Noaptea cântă legănată doina Lunii austere

Și în foșnetul luminii codrul bântuie-n himere,

Ce se-alină și se-nchină domnului nemuritor,

Nimeni altul, decât greul și rătăcitorul Dor.

Sufletul răpus de buna, calda dragostei blândețe,

Se așterne lin pe brațul voluptoasei tinerețe.

Și alunecă pe lacul mângâierilor trufașe

Ce așteaptă însetate a iubitului răvașe.

– Unde mergi, a mea iubire? Ce aștepți al vieții sorți?

Ce cutreieri ne-mblânzită a împărăției porți?

Nimeni, dar, nu îți înșală a poetului visare,

Doar că veșnic vei fi prinsă în a Dorului strânsoare!

 

Preot Ioan Paroș

Sursa: Atelierul de lectura Fagaras

 

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: