Suferința: o perspectivă diferită

Dar si despre cum raspunsurile vin spre tine daca esti… pe receptie.

Prefatez randurile ce urmeaza cu niste cuvinte care m-au suprins in modul cel mai incitant si placut de curand. Incitant, zabovindu-mi in minte dincolo de ceea ce am dedicat gandirii intentionat (activitati uzuale). Placut, pentru ca le simteam adevarul fara a-l intelege deplin si il simteam intr-un mod mangaietor. Iata-le:

„Cuvant mare va spun: in ordinea cea mai duhovniceasca, nici nu mai exista cadere, exista numai ridicare.” (Parintele Arsenie Papacioc)  

Tot recent, ma bate prietenos pe umar viata cu alte doua provocari. Una din ele Dostoevsky and various solar systems; cealalta: The temptation to change the suffering in the world. (Traducerea te face, inevitabil, mai atent la sensul cuvintelor.) As putea deduce si ca, atunci cand insista sa intelegi ceva, viata lanseaza semnal dupa semnal. Sau, in cuvinte simple, nu te lasa in pace 🙂

In jurul personajului Iulia Mihailovna (din romanul lui Dostoevsky Demonii), prof.Octavian Gabor expune ideea scriitorului asupra iubirii pervertite. Care incepe cu sinele si se intoarce la sine. Spune ca probabil nu exista suferinta mai mare decat a aceluia/aceleia care considera ca isi dedica viata binelui tau, in intentia de a crea o lume minunata in care trebuie sa traiesti. Doar ca, concentrandu-se asupra frumusetii pe care si-o imagineaza, uita… de tine; astfel, ramane singur(a), creand totul in jur ca intr-o oglinda, intr-o viata splendida ce-i cloneaza fiecare celula. Suferinta este amplificata de lipsa de recunostinta pe care o receptioneaza din partea ta.

Ideea merita urmarita integral in original (este unul din motivele pentru care am evitat sa traduc textul), bogata fiind in trimiteri si semnificatii. Concluzia foarte frumos expusa de prof. Gabor, in cuvintele mele suna frust dar sper ca surprinde esenta: cand te consideri masura lucrurilor, centrul Universului, ceea ce creezi in jur nu poate decat sa-ti reflecte propria insuficienta, limitele, imperfectiunea. Aceasta pentru ca adevarata masura, perfectiunea, frumusetea sunt in alta parte. Ce poti, este sa ii accepti pe cei din jur asa cum sunt, pentru ca impreuna cu ei esti parte din intreg, nu ai puterea sa ii re/modelezi, sa-i „repari”, sa-i faci sa straluceasca frumos, pentru ca nu esti tu originea luminii. Pentru asta, trebuie sa te negi pe tine insusti/insati, sa te faci mic, pentru ca adevaratul Soare sa lumineze prin tine. E calea prin care, la modul ideal, ii va incalzi, lumina, va putea straluci si in ceilalti.

Iulia Mihailovna visa sa schimbe lumea pentru ca oamenii sa fie fericiti. Visa sa imparta fericire. (Ideea imi readuce in minte cartea Fericirea ca obligatie – un titlu obligatoriu din bibliografia universitara la profilul comunicare, dar si un slogan politic din campania pentru alegerile europarlamentare – care, insa, n-a avut impactul scontat).

Era doar inceputul provocarii.

Epuizati de uratenia care ne inconjoara, de numeroasele cazuri de violenta, tradare, grosolanie, ne dorim sa schimbam realitatea si oamenii care ii apartin in numele binelui, afirma prof. Gabor. Daca nu in spiritul unui ideal nobil (dorinta de a face lumea mai buna, mai frumoasa), oricum prin prisma suferintei celor apropiati ne-am dori sa intervenim asupra mersului lucrurilor. Macar sa o atenuam daca nu o putem inlatura complet. Prin alegoria unei supe la care ne putem gandi fie gustand-o si apreciind-o dupa propriul gust (propriile preferinte), fie constientizand ca suntem parte din ea (implicit a gustului pe care il are), prof. O.Gabor argumenteaza foarte sugestiv ca avem responsabilitatea asupra a ceea ce reprezentam in… intregul din care suntem parte. O responsabilitate vindecatoare, cum o numea intr-un material dedicat (spre deosebire de judecata moralizatoare).

Mai explicit despre cum vin raspunsurile pe care le cauti cand esti pe receptie. Eventual pe… LinkedIn. Prin comentariul: neintelegerile sunt generate si de faptul ca nu ne ascultam unii pe altii. Sa facem noi o schimbare in bine, inainte de a-i cataloga pe altii ca nu comunica clar, o colega de breasla (Adina Ionescu) a postat articolul Liderii asculta primii. Intre reactii, Bogdan Braniste aminteste cuvintele Sf.Ioan Gura de Aur: „Daca vrei sa schimbi lumea, poti sa o faci, dar incepe cu tine!”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: