Cum își justifică oamenii comportamentul imoral

De ce e posbil sa ne simtim bine cu noi insine chiar si cand procedam incorect

Cei mai multi dintre noi se considera oameni cu principii morale solide, care actioneaza potrivit unui puternic simt al binelui si raului. Dar, cand ne confruntam cu tentatia de a extrage un beneficiu personal incalcand principiile morale, nu alegem intotdeauna calea inalta. Studiile indică faptul că minciuna, inselarea și alte comportamente reprobabile sunt mai obisnute decat am putea spera. (In alte cuvinte, sunt mai uzuale la persoane de la care nu ne-am astepta si, nota bene, chiar la noi insine!)

A se vedea, in context, si un studiu din 2015, ale carui concluzii se regasesc in articolul: Cultura integritatii la români si falimentului capitalului social: increderea 

Cum se poate ca oamenii sa se angajeze in comportamente imorale – adeseori in mod repetat – fara a fi coplesiti de vina?

In multe cazuri, intervin anumite procese psihologice facand sa para acel comportament ca fiind mai putin imoral sau ca perceptia asupra propriei persoane, in ciuda evidentelor, sa para morala. Cercetatorii le numesc justificari egocentrice (sau justificari-in-interes-propriu, self-serving justifications), si pot lua diverse forme. Unii incearca sa justifice un comportament dorit dar reprobabil inainte de a se petrece efectiv (astfel, in cadrul propriu-zis nu mai apar „procese de constiinta”; nu insurmontabile, in orice caz), in vreme ce altii incearca sa se simta mai bine in privinta a ceva ce deja au facut (altfel spus, sa se impace cu ideea, cu sine).

Strategii de deculpabilizare identificate

  1. Perceptia comportamentului ca fiind situat in „zona gri”

O modalitate de a evita simtul vinovatiei este de a defini comportamentul ca ambiguu moral, si NU in mod clar gresit! Unele situatii chiar sunt complexe din punct de vedere moral sau foarte incurcate, dar oamenii pot interpreta lucrurile selectiv (favorizand ceea ce ii avantajaza).

Un exemplu actual este reprezentat de practicile privind sanatatea publica: daca instructiunile sunt contradictorii pot genera confuzie reala. Dar acest lucru poate fi si exploatat strategic, spre a justifica un comportament neconform (sau, mai direct spus: spre a justifica ceea ce o persoana cu un simt scazut – sau inexistent, al repsonsabilitatii in raport cu celalalt/ceilalti, „are chef sa faca”). Din acest motiv regulile trebuie sa fie clare si concrete (si, pe cat posibil, SIMPLE!), nu doar in privinta a ce trebuie facut, ci si de ce conteaza acest lucru.

Astea fiind spuse, remarcam ca si atunci cand regulile sunt FOARTE CLARE, oamenii gasesc ades „portite” in avantaj propriu.

Intr-un studiu, participantilor li s-a cerut sa arunce un zar fie o data, fie de 3 ori, in cadru in care nu erau supravegheati si sa spuna ce numar au nimerit intai, urmand sa primeasca o mica recompensa – echivalentul in bani al nr.nimerit (5$ pentru un 5). Rezultatele au indicat ca aceia care au aruncat de 3 ori au indicat numere mai mari decat cei care au aruncat o singura data (34% au indicat cifra 6 vs. 19%. Or, probabilitatea de a nimeri 6 este de doar ⅙, ceea ce inseamna 16.67%). Concluzia: mai multi participanti din grupul cu 3 aruncari trebuie ca au mintit.

De ce? In mintea lor au rationat ca, desi nu au nimerit din prima aruncare, iar zarul a aparut la o aruncare ulterioara, totusi „a fost cat pe ce” sa reuseasca din prima, iar minciuna a venit… „firesc”. 

 

  1. Ideea ca acel comportament (imoral) a fost in beneficiul altcuiva / altora

A considera un act ca fiind altruism si nu in interes propriu e confortabil pentru constiinta. Studiul mentionat mai sus a fost dezvoltat si pe varianta in care o a doua persoana urma sa beneficieze de suma (simbolica) respectiva. Acest lucru a crescut procentul… mincinosilor. Din considerente „altruiste”.

Un exemplu (de neurmat!) din lumea reala a acestui tip de justificare: scandalul admiterii la universitati de prestigiu prin frauda si mita a copiilor unor persoane bogate. (Bine, acest lucru ridica aspectul si mai discutabil al „universitarilor” care au acceptat”!!)

Odata ce acest lucru a fost dezvaluit, intr-un mesaj de scuze publice, unul dintre acesti parinti a spus ca decizia a venit din dorinta de a asigura ce e mai bun pentru fiicele sale (”Am considerat ca actionam din dragoste pentru copiii mei”). Dar a continuat afirmand ca a constientizat, de asemenea, ca “in realitate, asta doar a subminat si diminuat abilitatile si realizarile fiicelor,” si a contribuit la compromiterea procesului de admitere, facandu-l incorect pentru toti aplicantii. Iata cum justificarea altruista se intoarce impotriva celui care o practica.

 

  1. Autocreditarea morala

In mod paradoxal, se pare ca oamenii confirma adeseori faptul ca dupa ce au actionat moral intr-o situatie, sunt predispusi la „alunecari” de la principiile morale, un fenomen pe care cercetatorii l-au numit “moral licensing.” (Dupa o fapta buna, pare-se ca avem sentimentul a fi bifat ce „trebuia” si putem proceda mai relaxat… morlamente, in continuare).

Un set de studii a relevat ca subiectii care au reflectat asupra semnificatiei personale a unor trasaturi pozitive precum: generozitatea, corectitudinea, bunatatea, prin comparatie cu altii care au reflectat asupra unor trasaturi negative sau cuvinte neutre, au donat ulterior MAI PUTIN pentru un caz caritabil (1$ vs. $5). Acestia au dovedit, de asemenea, mai putina preocupare pentru respectarea principiilor etice intr-un scenariu profesional ipotetic, probabil pentru ca se simteau mai putin in situatia de a-si dovedi „pozitionarea” morala dupa ce reflectasera deja asupra virtutilor proprii.

Acest paradox a fost evident si in alt studiu. E cumva o stranie „justificare” in faptul ca printr-un gest moral „ti-ai facut datoria”, iar ulterior sunt acceptabile (mici) abateri.

Autocreditarea morala e o sabie cu doua taisuri: pe de o parte poate incuraja un comportament moral pe termen scurt, mai ales cand perceptia asupra identitatii morale a cuiva este amenintata sau cand doreste sa o reafirme, dar e putin probabil sa se dovedeasca sa fie o sursa „sustenabila” de comportament moral pe termen lung.

 

  1. „Curatarea” simbolica / purificarea

Dupa o fapta imorala, oamenii se pot angaja in acte propriu-zise sau simbolice de curatare, ca spre „a-si spala greseala”.

Studiul - care sigur v-a starnit interesul, il puteti analiza in original. Doar un detaliu: simpla curatare cu un servetel antiseptic a facut subiectii – care anterior reflectasera asupra comportamentului imoral (prin comparatie cu altii fara probleme de constiinta) -, sa resimta mai putina vina, rusine, jena, sa aiba mai putine regrete si sa fie MAI DISPUSI sa se ofere ca VOLUNTARI pentru un alt studiu.

Beneficiile psihologice ale acestei strategii nu se regasesc neaparat si in plan social; altfel spus, dupa un act de purificare – propriu-zisa sau simbolica -, probabilitatea ca acea persoana sa se indrepte sau sa actioneze mai bine in viitor nu creste, ci… scade! 

 

  1. Partial… vinovat/a

Admiterea greselilor poate fi un pas constructiv in procesul de reabilitare. Dar, adeseori, oamenii recunosc doar acea parte care considera ca oricum ar iesi la iveala, neasumandu-si vinovatia integral.  

Desi in prima faza are un rol in restabilirea perceptiei asupra propriei persoane, neasumarea integrala face oamenii sa se simta neconfortabil; sa aiba o parere proasta despre ei insisi pe termen mediu si lung.

 

  1. Judecarea aspra a altora care au actionat gresit

O alta modalitate prin care unii oameni pot incerca sa se simta virtuosi, este sa ii judece pe altii mai aspru pentru aceeasi greseala. Cercetatorii denumesc aceasta distantare etica. Au oferit exemplul (din nou, de neurmat) al unui administrator de universitate recunoscut pentru lipsa de clementa in cazul aplicantilor care prezentau recomandari cosmetizate, dar care s-a descoperit apoi ca procedase intocmai, pretinzand ca are calificari pe care nu le avea.

Recunoasteti acest tip de strategie la politicienii care isi demonizeaza adversarii pentru anumite fapte reprobabile, de care nu sunt ei insisi straini?!

Distantarea etica are mai mare probabilitate sa se produca in anumite conditii. In primul rand, persoana respectiva trebuie sa considere comportamentul in discutie ca fiind imoral. (Uneori, dupa o abatere, vinovatii vor cauta confort considerand-o mai putin problematica, situatie in care ii vor judeca si pe altii care au comis-o mai putin aspru). In al doilea rand, persoana respectiva trebuie sa creada ca propria vinovatie nu are cum sa fie descoperita.

In sinteza: resimtim ades un conflict intre dorinta de a ne percepe pe noi insine – si de a fi perceputi – ca oameni buni, morali si tentatia de a ne comporta in moduri care nu se alinieaza neaparat cu acea imagine de sine, din… lumesti slabiciuni. Putem incerca sa rezolvam acest conflict in mai multe feluri: fie schimband modul cum evaluam acel comportament, fie schimband modul cum ne percepem pe noi insine sau cum ii percepem pe altii.  

 

In orice caz, cata vreme suntem motivati mai degraba sa parem morali decat SA FIM morali, aceste justificari-in-autoaparare se intorc impotriva noastra; ne afecteaza relatiile personale, dar si organizatiile, comunitatile sau societatea per ansamblu.

Referinte:

Shalvi, S., Gino, F., Barkan, R., & Ayal, S – Self-serving justifications: doing wrong and feeling moral. Current Directions in Psychological Science, p.125–130.

Adaptare dupa: 6 Common Ways People Justify Unethical Behavior,

Juliana Breines, Ph.D, psihologie sociala

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: