Melcul cu Inima Dreaptă: o poveste adevărată

Bazata pe un eveniment stiintific real si inspirata de o persoana foarte draga autoarei, aceasta este o poveste despre stiinta si despre poezia existentei; despre timp si sansa, genetica si gen, dragoste si moarte, evolutie si infinitate ― concepte adeseori prea abstracte pentru ca mintea umana sa le patrunda, mai accesibile ades imaginatiei celor tineri; concepte sondabile in viata concreta, finita, a unei creaturi micute, neobisnuite, traind intr-o gramada de compost intr-o gradina englezeasca. Pornind de la aceasta forma de viata singulara este o invitatie lirica universala de a nu confunda diferenta cu defectul si de a primi prietenos, pe intregul spectru-acordeon al timpului si spatiului, diversitatea ca pe o sursa a frumusetii si rezilientei universului.

 

”Cartile exceptionale pentru copii misca inimile tinere, da, dar misca si marea inima comuna ce bate in pieptul umanitatii, articuland in limbajul copiilor, care este un limbaj al simplitatii si al sinceritatii absolute, adevarurile elementare de a fi: ce inseamna sa iubim, ce inseamna sa fim muritori, ce inseamna sa traim cu fragilitatile si fiorii proprii. Astfel, cartile pentru copii sunt opere filozofice miniaturale, opere ale uimirii si ale minunarii ce ocolesc rezistentele noastre obisnuite si modurile noastre cerebrale de intelegere, intrand pe usa din spate a constientizarii cu pasii lor usori si siguri spre a ne reaminti cine si ce suntem.

 

Asta este ceva ce am crezut intotdeauna, asa ca m-am intors intotdeauna la cartile pentru copii — clasice, precum Micul Print (The Little Prince), pe care o recitesc o data pe an pentru recalibrare sufleteasca elementara sau capodopere moderne cum este Plangi, Inima, dar nu te frange niciodata (Cry, Heart, But Never Break) — ca instrumente forte de echilibru existential. Dar nu m-am gandit niciodata ca voi scrie una.

Si am facut-o: Melcul cu Inima Dreapta: o poveste adevarata (The Snail with the Right Heart: A True Storyeste rezultatul unui efort din pasiune, de 3 ani, ilustrata de catre extraordinar de talentata si sensibila Ping Zhu.

 

Povestea este inspirata de catre o persoana foarte draga din viata mea, care traieste cu aceeasi rara si nemaipomenita conformatie a corpului precum molusca protagonista reala…”

…. dar are „bataie” mult mai larga…

 

Autoarea dezvolta in continuare perceptia (discutabila) asupra aparitiei vietii pe pamant, prin mutatii si evolutiile subsecvente.

Dar continuarea si, practic, esenta cartii, este de mare finete.

 

Intr-o dupa-amiaza de toamna, in urma cu un clipit cosmic, cineva — fost om de stiinta la London’s Natural History Museum — s-a oprit la jumatatea pasului cand a observat un melc de gradina foarte neobisnuit intr-o gramada de compost. Era mai mic decat ceilalti melci. Cochilia lui era mai inchisa decat a lor. Unul din tentaculele lui se aduna cu dificultate. Si pentru ca tentaculele melcului ii servesc atat ca degete, cat si ca ochi, acest melc micut nu simtea si nu vedea lumea asa cum o vedeau cei mai multi melci.  

 

Dar cel mai ciudat lucru era, totusi, altceva: spirala cochiliei lui se rasucea in directie opusa fata de ceilalti melci — se desfasura in spirala spre stanga, in loc de dreapta, in aceeasi directie in care Pamantul se misca incet in jurul Soarelui.

 

Omul a ridicat melcul micut cu grija si s-a mirat de el.

 

Se intamplase (nu e „intamplarea” incantatoare?!) ca, in urma cu cateva zile, auzise la radio un interviu cu un cercetator in domeniu de la o importanta universitate. Dr. Angus Davidson era numele lui. Asa ca s-a hotarat sa trimita melcul neobisnuit la laboratorul acestuia. Poate ca stranietatea lui ascundea un secret minunat ce astepta sa fie dezvaluit.

Una din particularitatile melcilor este ca sunt creaturi hermafrodite, astfel ca pot avea pui si in lipsa unui partener.

Daca o creatura hermafrodita are pui proprii, acestia vor fi aproape exact ca parintele. Dar cand se imperecheaza, puiul preia din trasaturile ambilor parinti.

Si intrucat diversitatea este intotdeauna mai minunata decat asemanarea, si intrucat aceasta face comunitatile mai puternice si mai in masura sa se adapteze schimbarii, melcii prefera sa se imperecheze pentru a avea pui.

 

Apoi autoarea se opreste la detalierea modului in care genele – pe care le prezinta drept un fel de „seminte ale vietii”, ajung sa alcatuiasca ceea ce devenim, mentionand ca exista si gene recesive, care raman „latente”, dar pot „inflori” in generatiile urmatoare.

O astfel de gena recesiva evoluase / inflorise peste generatii in cazul melcusorului din poveste. Practic si organele interne erau amplasate invers. O mutatie rara, insa prezenta si la oameni („situs inversus”).

 

Particularitatea facea imposibila imperecherea. Viata poate fi singuratica atunci cand perechea ta poate fi doar 1 din 1 milion.

 

Sirul povestii se deruleaza emotionant, Dr.Angus facand un anunt , tot la radio, spre a gasi o posibila pereche.

In decurs de cateva saptamani s-au gasit chiar doua 🙂 Una in Anglia, alta in Spania.

Ambele au fost trimise la laboratorul lui Dr.Angus…

Aici povestea se opreste, desi pentru unii e abia inceputul. Cumva si mai marea provocare…

De citit..

 

Sugestiva si laudabila decizia autoarei de a dona integral drepturile de autor catre Children’s Heart Foundation, a carei misiune de 25 de ani incoace este sustinerea cercetarii si a colaborarilor stiintifice pentru descoperirea, intelegerea particularitatilor si tratarea malformatiilor inimii, spre a ajuta oamenii cu astfel de probleme sa poate trai mai mult si mai bine.

Dincolo de emotionanta poveste, va invit la reflectie asupra unei conditii superioare. O regasim la poeta Maria Gabor:

Melcul luminat

Târziu, Părinte, iată, mă luminez de fapte:

Sunt melcul care-şi poartă încet casa pe spate.

Zidirea ei m-apasă, chiar de  mă ocroteşte,

De sufletul din mine povara-i se lipeşte.

Eu mi-am durat-o singur să-mi fie adăpost,

Dar Tu mi-ai dat dorinţa de a avea un rost.

Mi-am construit eu casa fără pietriş şi lemn…

Simţeam putere-n mine, simţeam al Tău  îndemn.

Azi mă târăsc, sunt singur, mi-acoperişul  greu…

Am construit-o, Doamne, ca să încap doar eu!

Desigur, Tu, Părinte, n-ai vrut să aflu trist

Că sunt prea firav poate, că sunt  un egoist!

Azi nu mai am complexe, trăiesc ce-mi este dat.

Nu mă mai plâng. Ştiu  bine că am ce-am meritat!

In acelasi spirit:

Cea mai frumoasă poveste din lume

Creierul: purtător de cuvânt al… inimii

Cea mai gingașă poveste despre singurătate și prietenie (Marele Lup și Lupușor)

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: